A avut loc un accident pe autostrada A3, pe sensul de mers dinspre Gilău spre Turda, KM32 , în apropierea localității Sălicea

Este vorba de un accident rutier care a avut ca urmare răsturnarea unui micorbuz cu mai mulți pasageri. Intervin la locul evenimentului 2 autospeciale de descarcerare, 2 echipaje SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și două echipaje SAJ.

Cinci persoane au primit îngrijiri medicale până în acest moment.

Traficul este oprit.

Situația persoanelor care au primit asistență medicală de urgență este următoarea:

Din fericire nu sunt persoane care să-și fi pierdut viața ca urmare a acestui eveniment, având în vedere că accidentul a produs a generat un impact puternic asupra vehiculului în care se aflau persoanele rănite.

Toate victimele sunt conștiente și vor fi transportate la spital. 

O persoană a rămas blocată în microbuz și a fost scoasă de pompieri prin parbrizul autoutilitarei.

Alte trei persoane au fost ajutate să iasă din vehicul până la sosirea echipelor de intervenție.

Nu au fost alte pericole legate de acest eveniment. coral