News Flash:

Accident pe Autostrada Soarelui: S-au dat primele sanctiuni, dar nu a fost stabilit niciun vinovat

7 Noiembrie 2016
789 Vizualizari | 0 Comentarii
accident autostrada soarelui
Autoritatile au anuntat primele sanctiuni in cazul accidentului grav de sambata, de pe Autostrada Soarelui, in urma caruia 4 persoane au murit si peste 50 au fost ranite.

Prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Lehliu a declarat, luni, ca 9 soferi implicati in accident au ramas fara carnet, insa a precizat ca asta nu inseamna ca s-a stabilit la acest moment vreo vinovatie.

"Noua permise au fost retinute, insa asta nu inseamna ca s-a stabilit vreo vinovatie cu privire la producerea accidentului, pentru ca inca se fac cercetari", a declarat Liliana Banescu, prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Lehliu.

Dintre cei 33 de conducatori auto implicati in accident au fost audiati, pana in acest moment, 23. Politistii urmeaza sa vorbeasca si cu ceilalti 10 soferi, care in acest moment sunt internati.

Accidentul de sambata dimineata este tratat drept accident de munca deoarece unul dintre microbuzele implicate transporta agenti de paza care se intorceau de la serviciu. Urmeaza ca procurorii sa obtina documentele de angajare ale agentilor de paza. Totodata, au fost sesizati si inspectorii Inspectoratului Teritorial de Munca din Calarasi.

Primul sofer care a fost implicat in accidentul de sambata e un instructor auto care incerca sa ajunga la Braila. Acesta spune ca se afla pe banda a doua a autostrazii si a redus viteza pana la 30 de kilometri pe ora atunci cand a constatat ca vizibilitatea este foarte slaba din cauza cetii. Masina acestuia a fost lovita de un autoturism Volkswagen.

Surse din ancheta afirma ca ultima masina care a intrat in vehiculele avariate si blocate pe autostrada a ramas cu kilometrajul blocat la viteza de 118 kilometri pe ora.

Accidentul de sambata dimineata este cel mai grav produs vreodata pe Autostrada Soarelui, spun politistii de la Politia Rutiera.

Dosarul penal deschis de procurori si de politisti priveste fapte de ucidere din culpa si vatamare corporala, ambele infractiuni comise in forma agravanta.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1212 (s) | 23 queries | Mysql time :0.030002 (s)