News Flash:

Acuzatii dupa anuntarea rezultatelor preselectiei pentru Eurovision

11 Martie 2013
474 Vizualizari | 0 Comentarii
• Cezar (Cezar Ouatu, supranumit "Cezar The Voice") a obtinut un total de 20 de puncte, de la juriu si de la public, in urma unei lupte foarte stranse cu trupa Electric Fence si cu Luminita Anghel

CEZAR va reprezenta Romania la EUROVISION Song Contest de la Malmo din Suedia, cu piesa "It's my life", compusa de Cristian Faur, castigatoare a finalei selectiei nationale EUROVISION 2013, care s-a desfasurat sambata seara, la TVR. Luminita Anghel, care s-a clasat pe locul al treilea, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca este inadmisibil si socant ca unul dintre jurati, Stefan Naftanaila, a ales sa nu ii acorde nici macar un punct. Ovidiu Anton, care s-a situat pe penultimul loc, sustine ca firma responsabila cu televotingul a viciat rezultatele, iar cei care au incercat sa il voteze nu au reusit.

Cezar (Cezar Ouatu, supranumit "Cezar The Voice") a obtinut un total de 20 de puncte, de la juriu si de la public, in urma unei lupte foarte stranse cu trupa Electric Fence si cu Luminita Anghel. Cezar va intra in a doua semifinala a concursului EUROVISION, care se va desfasura pe 16 mai, la Malmo, in Suedia. Finala internationala a concursului Eurovision va avea loc pe 18 mai si va putea fi urmarita, de asemenea, la TVR.

Melodia "It's my life", care va reprezenta Romania la Malmo, a fost aleasa in urma punctajului primit de la juriul de specialitate (50%) si prin televoting (50%).

Rezultatele de la televoting au fost viciate

Ovidiu Anton, care s-a situat pe penultimul loc in finala selectiei nationale a concursului Eurovision, sustine ca firma responsabila cu televotingul a viciat rezultatele, iar cei care au incercat sa il voteze nu au reusit.

Ovidiu Anton a interpretat in finala selectiei nationale a EUROVISION 2013 melodia "Run away with me" (muzica si text Ovidiu Anton). In clasamentul final, penultimele locuri, la egalitate, au fost ocupate de Ovidiu Anton (3 puncte din partea juriului si 0 puncte la televot) si Cristian Prajescu (0 puncte juriu si 3 la televot). Dupa finala, Ovidiu Anton a scris pe contul sau oficial de Facebook ca rezultatele de la televoting au fost viciate.

"Ne asumam parerea juriului cand intram intr-o competitie, ne asumam riscul evolutiei in fata tuturor si parerile publicului, dar vicierea televoting-ului cine si-o asuma? Felicit TVR pentru organizarea impecabila, sonorizare excelenta si conditiile exemplare oferite artistilor pe toata durata selectiei, felicit toti finalistii, fiecare a avut ceva... de spus, multumesc juriului de specialitate care si-a asumat notarea pe propria raspundere morala si profesionala (...) Din nefericire, trebuia sa existe o mizerie care sa umbreasca munca tuturor (...) si sa strice produsul la care cu totii am muncit. Firma responsabila cu televotingul a viciat rezultatele. Nu inteleg cum pentru unii pot intra mii de voturi, iar cei care au incercat sa ma voteze nu au reusit?! Ce s-a intamplat, domnilor? De ce din zeci de sms-uri s-au primit doar cateva confirmari si pe linia telefonica suna mereu ocupat?", a spus Ovidiu Anton.
Ovidiu Anton a precizat ca "indiferent daca a fost intentie sau doar incompetenta, rezultatul este acelasi".
Potrivit lui Ovidiu Anton, competitia a fost acerba, iar preferatii lui au fost cei de la Electric Fence (care s-au situat pe locul al doilea in clasamentul final - n.r.). "Felicitari castigatorului, sper sa ne reprezinte cu onoare la Malmo", a mai spus Ovidiu Anton.

Luminita Anghel: "E socant"

Luminita Anghel, care s-a clasat pe locul al treilea in clasamentul final al selectiei nationale a Eurovision, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca este inadmisibil si socant ca unul dintre jurati, Stefan Naftanaila, a ales sa nu ii acorde nici macar un punct. Stefan Naftanaila a declarat inainte de a citi punctajele acordate ca a votat "tinand cont de calitatea piesei, a interpretarii si de capacitatea interpretului de a face fata acestui concurs".

"Este inadmisibil ca un om de radio, care a fost la aproape toate concursurile Eurovision internationale, impreuna cu echipa Romaniei, sa considere ca nu merit nici macar un punct. Este un soc pentru mine si pentru toata echipa mea ca acest domn a ales sa nu-mi acorde nici macar un punct si mi-a dat nota 0", a spus Luminita Anghel.

Totodata, Liliana Levinta, PR-ul cantaretei Luminita Anghel si impresar autorizat, a declarat: "Daca cineva in Romania considera ca Luminita Anghel este o artista de nota 0, acel om nu mai are ce cauta niciodata intr-un concurs, nici macar sa asculte o melodie, pentru ca nu se pricepe". "Nu vom contesta decizia acestui jurat pentru ca asta inseama sa fii jurat: sa ai o parere personala si subiectiva. Ca ea este de toata jena, asta este o alta treaba. Nu avem intentia sa contestam nimic", a mai spus Liliana Levinta.

Stefan Naftanaila, singurul membru al juriului Eurovision care nu a acordat niciun punct piesei Luminitei Anghel, a declarat inainte de a citi punctajele acordate ca a votat "tinand cont de calitatea piesei, a interpretarii si de capacitatea interpretului de a face fata acestui concurs".

Dan Manoliu, managerul proiectului Eurovision, a declarat ca fiecare dintre cei sapte jurati ai selectiei nationale a concursului raspunde personal pentru modul in care a votat, precizand insa ca pentru el a fost "chiar socant" ca Stefan Naftanaila nu i-a acordat niciun punct Luminitei Anghel.

Turcescu: "Am trait un vis frumos"

Robert Turcescu, solistul trupei Casa Presei, care s-a clasat pe pozitia a patra in finala selectiei nationale a EUROVISION, a declarat ca participarea la aceasta competitie a fost "un vis frumos" si nu regreta nici macar o secunda faptul ca a intrat in aceasta aventura. Robert Turcescu si Casa Presei au interpretat in finala selectiei nationale a EUROVISION 2013, melodia "Un refren" (muzica: Gabriel Basarabescu, text: Robert Turcescu).

In clasamentul final, Robert Turcescu si Casa Presei s-au situat pe a patra pozitie (2 puncte din partea juriului si 10 puncte la televot).
Dupa finala, Robert Turcescu le-a multumit fanilor pe contul sau oficial de Facebook. "Dragii mei prieteni, am trait impreuna un vis frumos. A fost o experienta extraordinara si nu regret nici macar o secunda faptul ca am intrat in aceasta aventura. Va multumesc pentru suportul vostru, pentru prietenia voastra, pentru dragostea voastra. Ma simt norocos si invingator. Am cei mai buni prieteni de pe pamant!", a spus Robert Turcescu.

malmo suedia cristian faur
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0837 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012973 (s)

loading...