News Flash:

Adrian Nastase critica PSD: Nu sunt de ajuns discursurile dupa pierderea alegerilor si ofensiva DNA. E nevoie de actiune

23 Martie 2015
652 Vizualizari | 0 Comentarii
Adrian Nastase
Fostul presedinte PSD, Adrian Nastase, critica partidul, pe care il acuza ca trateaza ofensiva DNA si pierderea alegerilor cu o strategie gresita, compusa din cuvinte si discursuri.

Nastase scrie pe blog ca se afla in Franta, din motive medicale, dar si daca se afla sambata in Romania nu participa la reuniunea Consiliului National. "Am o alta parere despre ce ar trebui sa fie strategia partidului, dupa pierderea alegerilor prezidentiale si ofensiva DNA. Nu cred ca mai sunt suficiente cuvinte si discursuri. Cred ca e nevoie de actiune", arata fostul lider PSD.

"In anumite planuri, guvernul pare un spectator. Eu cred ca el trebuie sa se manifeste ca un actor puternic, cu initiative bazate pe experienta unor tari europene. Cred, in continuare, in nevoia de solidaritate si in ideea unui partid inclusiv. Nu cred ca Alina Mungiu-Pippidi va vota vreodata PSD, indiferent cate modificari la statut vor fi facute", continua acesta.

Nastase arata ca, in opinia sa, Consiliul National ar trebui sa-si pastreze caracterul deliberativ, "altfel el ar fi neatractiv pentru membrii de partid si ineficient in ceea ce priveste departamentele si pregatirea de cadre. Sper sa ma insel...".

 


 





Nastase nu crede ca alegerile au fost pierdute din cauza mostenirii comunitste a partidului: "Povestea cu cocosul rosu. Eu nu cred in explicatia cu comunismul. Altfel cum s-ar justifica victoria cu 40 la suta in primul tur. Au aflat romanii intre cele doua tururi de scrutin ca PSD este comunist? Nu cred in explicatia asta. Sigur, acest aspect a fost invocat ca pretext".

Fostul presedinte PSD arata ca o analiza mai profunda va arata "greseala spargerii USL si impingerea lui Victor Ponta sa candideze, lipsa unei strategii de aliante pentru turul doi, unele greseli conjuncturale" si ca "PSD are o problema sa atraga votantii de la stanga PSD".

Nastase admite ca este subiectiv si ca are "impresia unei lipse de continuitate in istoria de guvernare si in viata de partid. Am sentimentul ca Noul PSD incearca sa mearga inapoi la PSDR ul interbelic, pentru a se legitima, uitand rezultatele guvernului PSD din 2000-2004. Sau sarind peste el. Desi, multi din liderii actuali ai partidului au facut parte din acele echipe".

Nastase insira si cateva din ceea ce considera a fi greseli facute de liderii partidului: "Suntem oare sortiti sa repetam, sisific, aceleasi greseli? Sau fiecare dintre echipele de lideri insista sa faca propriile greseli? Uneori, furand startul. Asa cum a facut Geoana in 2005, lasandu-se manevrat pentru a ajunge, prea devreme, presedinte al partidului. Sau atunci cand, in 2010, cand a insistat sa ramana presedinte, dupa pierderea jalnica a alegerilor, dandu-i posibilitatea lui Victor Ponta sa ajunga presedinte, prea devreme, pentru un partid cu "centrul de greutate" mai aproape de varsta a treia".

Pentru ca PSD este "precum un port avion care nu-si poate schimba directia decat pe o distanta mai mare", Nastase crede ca "este nevoie de recuperarea votantilor din zona de stanga, "socialista", pentru ca acestia sa nu intre in zona optiunii anti-sistem".

Fostul presedinte al PSD, Adrian Nastase, are probleme de sanatate si se afla internat la o clinica din Franta.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a recunoscut, sambata, la Consiliul National al PSD, ca si el ar fi votat impotriva sa in turul al doilea al alegerilor prezidentiale, din 16 noiembrie, daca ar fi locuit in strainatate si ar fi vazut la televizor cozile de la sectiile de votare.

"Am gresit, ca si Adrian Nastase in 2004, crezand ca alegerile prezidentiale se castiga doar cu ratiune, cu prezentarea a ce ai facut. Nu e adevarat, turul 2 inseamna emotie, inseamna vot impotriva cuiva.

N-am realizat ca se va crea emotie. Si eu, daca locuiam in strainatate si vedeam la televizor cozi la vot, as fi venit si as fi votat impotriva lui Ponta. Daca as fi vazut pe retelele de socializare ca Ponta duce Romania in Rusia, as fi venit sa votez impotriva lui Ponta, sa nu ne duca in Rusia.

La fel, daca as fi vazut la televizor ca un prim-ministru ii spune unei doamne 'Fa, Doina', cum sa aleg pe asa cineva?", a spus prim-ministrul.

"Sa nu uitam ca turul al doilea este despre emotii si in 2019 trebuie sa intelegem acest adevar cu care ne-am confruntat de fiecare data in alegerile din turul 2", a adaugat acesta.

Premierul a avut si un mesaj pentru colegii sai de partid si pentru cei care l-au votat la alegerile prezidentiale.

"Le cer iertare tuturor celor care s-au considerat lezati de tot ceea ce au vazut, dar nu vreau sa uit ca in 16 noiembrie peste 5 milioane de concetateni au votat un candidat la 42 de ani pentru functia de presedinte.

Vreau sa le spun ca daca n-am renuntat la functia de prim-ministru, a fost la gandul ca acei oameni de-abia atunci vor fi dezamagiti. Vreau sa imi fac datoria fata de acei oameni carora le voi fi recunoscator toata viata mea", a mai afirmat presedintele PSD.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

nastase consiliului national psd alina mungiu-pippidi
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1069 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012737 (s)