News Flash:

Adrian Nastase: "Unii, de fapt, au regretat ca am folosit doar un cartus"

29 Martie 2013
608 Vizualizari | 0 Comentarii
Adrian Nastase
Fostul premier Adrian Nastase considera ca, in cazul dosarului armelor si munitiilor, este vorba despre "coincidente", afirmand ironic ca unii poate regreta ca in seara de 20 iunie 2012 nu a folosit decat un cartus din cele 400 din calibrul 38 special.
"Poate ca unii dintre voi s-au intrebat de ce nu am comentat deschiderea, acum, a dosarului cu cartusele sau de ce DNA a trimis la Curtea Suprema, in aceste zile, motivarea recursului in dosarul Zambaccian. Simplu. Am considerat ca este vorba de coincidente. In plus, avand dreptul sa detin pentru armele mele, de diferite calibre, cateva mii de cartuse, ceea ce mi-ar fi «permis», in ultimii 20 de ani, sa organizez un mic genocid, ceea ce nu s-a intamplat, m-am gandit ca, de fapt, unii au regretat ca in seara de 20 iunie nu am folosit decat un singur cartus din cele 400 din calibrul 38 special", a punctat Nastase, joi, intr-o postare pe blogul personal. Procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au inceput urmarirea penala impotriva fostului premier Adrian Nastase, pentru savarsirea infractiunii de nerespectare a regimului armelor si munitiilor. Potrivit unui comunicat al PICCJ remis miercuri AGERPRES, aceasta cauza a fost constituita ca urmare a disjungerii din dosarul privind tentativa de sinucidere a lui Nastase.
In august 2012, procurorii anuntau ca Adrian Nastase este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor, dupa ce anchetatorii au gasit in locuinta fostului premier cartuse pentru care acesta nu avea autorizatie.


nastase arme dna curtea suprema zambaccian
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0791 (s) | 23 queries | Mysql time :0.009604 (s)