News Flash:

Alerta in Franta: "Este o situatie de razboi!"

3 August 2016
1950 Vizualizari | 0 Comentarii
Anunturile de anulare a focurilor de artificii sau a evenimentelor festive se inmultesc in intreaga Franta, din motive de securitate, dupa atentatul de la 14 iulie de la Nisa, relateaza marti AFP.

Numeroase evenimente festive traditionale sau culturale sunt restranse, suspendate sau suprimate, in special in regiunea Nisa, "din motive de securitate", potrivit autoritatilor locale.

Desi exista un proiect de a transforma "la Promenade des Anglais" intr-un imens ring de dans intre 15 si 28 august, Prom'Party din Nisa a fost anulata de primarie, dupa ce in atacul de pe 14 iulie au murit 84 de persoane.

In La Baule, faptul ca dispunerea falezei ar fi "asemanatoare celei de la Nisa", a determinat primaria sa ia decizia de a suprima focul de artificii de la 15 august, pentru a nu pune in pericol publicul.

Aceste anulari au fost justificate marti de ministrul francez al apararii, Jean-Yves Le Drian, de constrangerile legate de "situatia de razboi" cu terorismul. "Trebuie ca fiecare sa inteleaga ca ne aflam in aceasta situatie si ca asta duce uneori la constrangeri", a precizat el.

In sud-vest, orasele anuleaza in masa evenimentele prevazute in august. La Marsilia, oras care deja a anulat focul de artificii de la 15 iulie dupa atacul de la Nisa, primaria a anuntat luni si anularea unui miting aerian pe 13 august, la care se astepta participarea a 100.000 de vizitatori.
Sursa: Agerpres
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1092 (s) | 33 queries | Mysql time :0.017843 (s)