News Flash:

”Alimentul căruia ar trebui să i se ridice o statuie și n-ar trebui să lipsească de pe masa nimănui.” Regimul pr. Leontie Gazea

21 Iulie 2018
627 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6569 RON (0.0000)
USD: 4.0889 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti

Pr. Gazea din Cepleniţa slujea la o biserică din Hârlău. El a mers pe bicicletă de la Cepleniţa la Hârlău până la 100 de ani când a decis că vrea să meargă în cer. Este un preot care s-a vindecat de gută la ambele picioare în jurul vârstei de 60 de ani, doar cu grâu încolţit şi mâncare netrecută prin foc. Şi a trăit fericit până la 100 de ani când a făcut o emisiune în care a demonstrat oamenilor că poţi trăi cât vrei.

“Grâul încolţit este un stimulator extrem de important al activităţii vitale a organismului uman, datorită conţinutului bogat în complexul de vitamina B şi in multe alte vitamine, cât şi a diferiţilor fermenţi (enzime) necesare pentru reglarea proceselor intime din organism. În multe boli, după o săptămână-două de consum al boabelor încolţite de grâu, la oamenii de orice vârstă se constată o vizibilă îmbunătăţire a stării de sănătate şi apoi o însănătoşire completă… Folosirea acestei metode nu este periculoasă şi este foarte eficientă”. Iar doctorul francez Jean Valnet în lucrarea sa, “Tratamentul bolilor prin legume, fructe şi cereale” (Editura “Ceres”, Bucureşti, 1991), scrie: “[…] excepţionala bogăţie a constituenţilor lui (a grâului – n.r.) autorizează cercetătorii care s-au aplecat asupra problemelor sănătăţii să afirme că ar da o grea lovitură dezvoltării tot mai accentuate a diabetului, a asteniilor, a nevrozelor, a nevritelor, a bolilor cardiovasculare, a cazurilor de cancer”.

Părintele pregătea grâu încolţit zilnic şi îl consuma umed sau sub forma unor turtiţe făcute de dumnealui. Dar acest mod de folosire a grâului încolţit îngreuna şi limita posibilitatea utilizării lui pe timpul călătoriilor sau deplasărilor în alte localităţi. Pentru a înlatura aceste pierderi şi a veni în ajutorul consumatorilor, fiul său – ing. Nicolae Gazea – împreună cu feciorul său, Constantin, şi dl Cristea Marin au făcut o invenţie: fulgi de grâu încolţit. Produsul este brevetat şi premiat la Salonul Internaţional de Invenţii din Iaşi, octombrie 1996, obţinând Medalia de Aur. De asemenea, în noiembrie 1998, la Salonul Internaţional de Inventică de la Bruxelles, a obţinut încă o Medalie de Aur. Acest produs se găseşte în comerţ sub numele de “Granovit” – fulgi de grâu germinat. Se poate cumpăra la mai toate magazinele alimentare din Iaşi şi în multe alte localităţi (fără îndoială şi în Bucureşti). “Granovitul” păstrează însuşirile şi întreaga valoare nutritivă şi medicinală a grâului încolţit umed. Nu demult, aceiaşi cercetători au scos încă un sortiment: “Musli-granovit”, care se găseşte deja în comerţ.

Tratamentul cu grâu încolţit

Ce este grâul încolţit?

Germenii de grâu (grâul încolţit) sunt seminţe care trec din starea de viaţă latentă în stare activă, proces care determină o serie de transformări biochimice şi de structură. În acest moment, sămânţa încolţită conţine maximum de substanţe folositoare organismului uman. Iată câteva cantităţi de minerale uşor de asimilat de către organism, conţinute de 100 grame germeni de grâu: fosfor (1050 mg%), magneziu (342 mg%), calciu (71 mg%). La aceste minerale se adaugă vitaminele: A, B, E, K, D, PP, enzime şi anumiţi hormoni vegetali, cu structură foarte puţin cunoscută, care au efecte terapeutice extraordinare.

Durata curei

Pentru a observa primele efecte ale consumării grâului încolţit este necesară trecerea a 3-4 săptămâni. Stabilizarea efectelor apare, însă, după 2-3 luni şi 6-12 luni în cazul persoanelor devitalizate sau care suferă de afecţiuni grave.

Doza de grâu consumată zilnic

Doza terapeutică la adulţi este de 3-6 linguri pe zi; la copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, doza este de 1-2 linguri pe zi; la copii de 2-6 ani, doza este de 1-3 linguriţe pe zi.

Administrarea

Administrarea germenilor de grâu se face dimineaţa, pe stomacul gol. Grâul încolţit se dă prin maşina de tocat, pentru a fi mărunţit, după care se amestecă cu miere. Există şi o serie de reţete de combinare a grâului germinat cu alte alimente-medicament.

Acţiuni terapeutice ale acestei cure

Primele efecte care se observă la această cura sunt: oprirea căderii părului, mărirea sau refacerea acuităţii vizuale, îmbunătăţirea coordonării mişcărilor, întărirea dinţilor, înfrumuseţarea pielii, reglarea activităţii nervoase (germenii de grâu au şi un efect uşor sedativ), mărirea vitalităţii.

Indicaţii

Grâul încolţit este indicat în:

creştere, tratamentul întârzierilor de creştere la copii;

boli de piele (acnee, eczeme, afecţiuni infecţioase recidivante);

îmbătrânire, îmbătrânire prematură;

afecţiuni hepatice;

subponderalitate (are efect reglator asupra greutăţii corporale);

la femei – în cazurile de estompare a caracterelor feminine: talia îngustă, bazinul larg, vocea subţire, lipsa pilozităţilor (părului) din zona abdomenului, spatelui, facială etc;

tromboflebită;

arterită;

tumori ale stomacului, tumori în general;

cancer;

afecţiuni oculare;

afecţiuni respiratorii recidivante (inclusiv astm şi bronşită);

impotenţă şi sterilitate masculină (pentru bărbaţii cu vitalitate generală foarte scăzută);

amenoree, dismenoree (la femeile cu o constituţie fragilă, anemice);

anemie, lipsă de calciu şi magneziu;

dureri de cap, migrene, insomnie.

Contraindicaţii ale curei cu grâu încolţit

Germenii de grâu sunt contraindicaţi persoanelor care se confruntă cu dezechilibre cauzate de excesul de hormoni estrogeni în organism. În consecinţă, femeile cu ciclu menstrual foarte abundent, bărbaţi cu tendinţă spre efeminare vor folosi cu prudenţa acest remediu-minune, care în cazul lor ar putea să accentueze anumite probleme.

Sortimente de grâu germinat ce se găsesc în comerţ:

pulbere obţinută prin uscarea şi măcinarea grâului încolţit şi apoi uscat;

fulgi obţinuţi prin prelucrarea mecanică a boabelor de grâu încolţit;

diferite combinaţii de fulgi sau pulbere de germeni de grâu cu fructe uscate (cătină, fructe de pădure, fructe exotice).

Evident, nici unul din aceste produse nu are puterea curativă a boabelor de grau proaspăt germinate şi date prin maşina de tocat.

Obţinerea grâului încolţit după metoda Valeriu Popa

Se cumpără grâu – din ultima recoltă. Se cerne prin sită, ca să cadă corpurile străine. Joi dimineaţa la ora 6 se pune la încolţit 1 kg de grâu, într-o oală smălţuită, cu o capacitate de 5 litri. Se spală cu apă rece până se obţine o apă curată. Apoi, se umple oala cu apă limpede. Se pune într-un loc ferit. La ora 14 şi ora 22 se scurge apa în care a stat grâul şi se spală din nou, până rămâne iar apa curată. Se umple din nou oala şi se lasă la o parte. Vineri la ora 6 se scurge apa şi se transferă grâul în strecurătoare. Se pune strecurătoarea sub jet de apă. În timpul spălării nu amestecaţi grâul. Spălarea să dureze numai câteva secunde. Se va repeta din 8 în 8 ore, adică la orele 6 – 14 – 22, până iese embrionul (colţul) de 2 mm şi rădăcinile de 5 mm. Aceasta se obţine sâmbătă pe la prânz sau, cel mai târziu, seara. Când se obţine mărimea embrionului şi a rădăcinii, se pune grâul în sticle de lapte care se vor acoperi cu dopuri, ca să nu intre aerul, şi se lasă la frigider. Dintr-un kg de grâu se obţine 1,5 kg de grâu încolţit. Această cantitate ajunge pentru o săptămână.

Subliniem că părintele făcea şi exerciţii fizice, multă mişcare, şi zilnic se frecţiona pe întreg corpul (în fiecare dimineaţă) cu un prosop de cânepă înmuiat în apă şi stors, apoi cu altul uscat. În permanenţă a manifestat credinţă, voinţă şi răbdare deosebite.

Părintele a apreciat foarte mult rolul grâului încolţit. Spunea – nu de puţine ori – că acestui aliment ar trebui să i se ridice o statuie, şi că el n-ar trebui să lipsească de pe masa nimănui. Părintele, în unison cu literatura de specialitate, apreciază că folosirea curei de grâu încolţit sau introducerea în alimentaţia permanentă a acestui produs contribuie la întărirea sănătăţii şi la redobândirea ei de către cei ce au pierdut-o.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  
Loading...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0830 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012361 (s)