News Flash:

Alin Tise, printre cei mai bogati presedinti de consiliu judetean din tara. Bijuterii de mii de euro si conturi de sute de mii de lei

18 August 2017
715 Vizualizari | 1 Comentarii
Alin Tise

Presedintii Consiliilor Judetene Cluj si Iasi, Alin Tise si respectiv Marcel Popa, sunt printre cei mai bogati sefi de for judetean din tara, conform declaratiilor de avere postate pe paginile de internet ale acestor institutii, arata Mediafax.

Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj, are o casa in Cluj-Napoca si doua autoturisme de lux, plus o autoutilitara, conform celei mai recente declaratii de avere postate pe pagina de internet a institutiei. Familia Tise mai detine bijuterii in valoare de 16.000 de euro si depozite bancare in valoare de 156.000 de lei si 2.700 de euro.

Sotii Tise au insa investitii de milioane de lei in proiectul imobiliar Central Business Plaza din Cluj-Napoca, care se ocupa cu vanzari sau inchirieri spatii comerciale, birouri si apartamente. Suma de bani se ridica la aproape trei milioane de lei. Tise are insa si datorii la banci, in valoare de 326.000 de euro. A castigat anul trecut din salariul de senator 32.406 lei, iar din salariul de presedinte de Consiliu Judetean suma de 29.553 lei.

Un alt sef de judet instarit este presedintele Consiliului Judetean Iasi Maricel Popa. Acesta are, conform declaratiei de avere postata pe pagina de internet a institutiei, 21 de terenuri in judetul Iasi. Dintre acestea, 17 sunt terenuri intravilane, cu suprafete intre patru si 900 de metri patrati, iar alti 44.000 de metri patrati reprezinta teren agricol. De asemenea, familia Popa mai detine sase apartamente si o casa in Iasi. Maricel Popa a mentionat in document si bijuterii in valoare de 11.000 de euro, dar si tablouri semnate de Dan Hatmanu, Bogdan Barleanu si Gabriel Moisuc, in valoare totala de 40.000 de euro. In cont, Popa are 24.000 de lei, insa are de achitat la banci datorii de 21.000 de lei. De asemenea, acesta este actionar in noua firme.

Tiberiu Marc, presedintele CJ Salaj, este proprietarul a patru terenuri, dintre care doua intravilane. Acesta si-a mai trecut in declaratia de avere o casa in Zalau, dar si un credit bancar de 90.000 de lei.

Presedintele Consiliului Judetean Sibiu Daniela Campean are, conform declaratiei de avere, doua terenuri intravilane, doua apartamente si o casa de vacanta in judetul Sibiu. Aceasta are si depozite bancare de aproape 200.000 de lei si 1.7000 de euro.

Gheorghe Flutur, presedintele Consiliului Judetean Suceava si-a notat in declaratia de avere cinci terenuri, dintre care trei intravilane si doua extravilane, in judetul Suceava, dar si o casa de locuit, care este pe numele fiului sau. Acesta are si un autoturism marca BMW, primit sub forma de donatie de la un cumnat din Germania si un depozit bancar de 20.000 de lei.

 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

alin tise presedinte cj avere top bogati
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Ardelean Ioan  | #41823
Casa din Aghires Fabrici din spatele Primariei al cui este ?
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1020 (s) | 33 queries | Mysql time :0.020961 (s)