News Flash:

Alina Gorghiu: Nu inteleg isteria pe care PSD o aduce in spatiul public cu privire la Codul Fiscal

20 Iulie 2015
665 Vizualizari | 0 Comentarii
Alina Gorghiu
Co-presedintele Partidului National Liberal (PNL), Alina Gorghiu, a declarat duminica seara, la Toplita, ca nu intelege "isteria" pe care Partidul Social Democrat (PSD) o aduce in spatiul public, legata de Codul Fiscal, intrucat partidul pe care-l reprezinta nu cere decat o dezbatere argumentata si justificata legata de relaxarea fiscala.

"Nu inteleg toata aceasta isterie pe care PSD o aduce in spatiul public, pentru ca nici nu am ars Codul Fiscal, nici nu l-am bagat la gunoi, nici nu i-am rupt paginile, ci pur si simplu cerem o dezbatere argumentata si justificata, fara niciun fel de discurs demagogic sau populist de gen Syriza, pe care il practica astazi domnul Ponta, din pacate", sustine Alina Gorghiu.

Aceasta a spus ca PNL asteapta de la Victor Ponta studiile si cifrele care sa justifice pachetul de masuri de relaxare fiscala, in functie de care, in data de 3 august, in cadrul Biroului Politic, va lua o decizie legata de modul in care va vota acest document la sesiunea parlamentara extraordinara.

"Discutia noastra, in functie de ce ne prezinta PSD, va fi in Biroul Politic din 3 august. Pozitia noastra va fi facuta publica in data de 3 august, in urma sedintei de birou, pentru ca pana atunci speram sa putem vedea din partea PSD o dovada de responsabilitate si de responsabilizare, de ce nu? Speram ca pana atunci argumentele care sa stea la baza acestei relaxari fiscale sa fie facute publice", a mai spus Alina Gorghiu.

Aceasta a adaugat ca PNL va sustine masurile de relaxare fiscala daca Guvernul va prezenta o strategie de reformare si restructurare a companiilor de stat, de reducere a evaziunii sau de marire a gradului de colectare la bugetul de stat.

Alina Gorghiu a sustinut faptul ca PSD a adus in spatiul public o alta dezinformare, respectiv aceea ca Guvernul poate sa-si asume raspunderea pe Codul Fiscal, lucru despre care spune ca nu este constitutional.

"Astazi am vazut o alta dezinformare adusa in spatiul public de colegii de la PSD ai d-lui Ponta si de domnul Ponta insusi care, inca o data se demonstreaza ca nu stie Constitutia si nu a citit jurisprudenta Curtii, a spus ca isi va asuma raspunderea pe Codul Fiscal. Sigur stiti la fel de bine ca si mine ca nu se poate acest lucru cata vreme un proiect legislativ este in circuit, dar Victor Ponta nu stie asta. De aceea, fac apel la cetatenii romani sa inteleaga ca nu orice spune Victor Ponta este realitate, multe lucruri sunt neconforme cu Constitutia dar, repet, disponibilitatea PNL pentru ideea de relaxare fiscala este maxima. Sa vina sa ne justifice ca nu se vor intoarce aceste masuri de relaxare fiscala impotriva romanilor si cu mare placere le vom sustine", a conchis Alina Gorghiu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

psd pnl victor ponta sesiunea parlamentara codul fiscal alina gorghiu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0871 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011004 (s)