News Flash:

Am ajuns sa locuiesc la Liliana. Ea se nascuse cu un picior mai scurt. Din cauza asta, la 25 de ani era inca nemaritata

17 Aprilie 2019
1027 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7536 RON (-0.0046)
USD: 4.3072 RON (-0.0114)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti

Am avut o copilarie trista si nici viata de adult nu se anunta altfel, mai ales dupa ce m-am inhaitat cu niste indivizi dubiosi si am ajuns in puscarie. in ciuda perspectivelor deloc luminoase, Dumnezeu s-a indurat de mine si mi-a sos-o in cale pe Liliana, femeia care avea sa ma aduca pe calea cea dreapta. Datorita ei am acum o familie si sunt fericit.

Norocul nu mi-a fost prieten bun multa vreme dupa ce m-am nascut. Mama nu muncise niciodata, a facut cinci copii, iar dupa ce tata si-a pus picioarele la spinare si a plecat in lume, am trait o vreme din mila vecinilor. Din pacate, dupa un timp, ne-am trezit cu totii luati pe sus de acasa si dusi la camin. N-am mai stiut nimic de mama ani de zile, n-a venit niciodata sa ne vada la camin, cum faceau alti parinti.

La un moment dat, am auzit-o pe una dintre profesoare soptindu-i alteia ca mama s-ar fi recasatorit si ar fi inceput o viata noua. Atunci eram prea mic ca sa pot afla daca era adevarat. Peste ani de zile abia, mi-am pus in minte s-o caut si s-o intreb de ce nu i-a mai pasat de noi. in timp, fratii mei mai mici au fost infiati de niste straini si n-am mai putut pastra legatura cu ei. Am sperat ca le e bine acolo unde sunt si ca, intr-o buna zi, cand vor creste, isi vor aminti de mine si se vor intoarce sa ma caute.

Dupa ce am implinit 18 ani, am stat o vreme intr-o locuinta a statului, impreuna cu inca trei baieti, am muncit, iar apoi m-am inhaitat cu cine nu trebuie si am ajuns la inchisoare, condamnat pentru furt, trei ani. Eu am picat ca prostul, iar ceilalti „tovarasi” ai mei s-au lepadat de mine si au spus ca eu am fost capul rautatilor. Nu stiu la ce ma asteptam din partea lor…

La puscarie, am avut intr-un fel noroc, am fost repartizat la bucatarie si acolo l-am cunoscut pe nea Fane, care fusese bucatar pe un vas, dar ii facusera cu ochiul cateva lucrusoare de valoare ale unor pasageri – un ceas de aur si niste bijuterii – si asa si-a mancat omenia, iar capitanul l-a dat pe mana politistilor. Capitanul il scapase de cateva ori, nea Fane era un bucatar iscusit, dar nu se putea abtine cand vedea ceva frumos. Cum ceasul apartinea unui tip bogat, dar inflexibil, capitanul a fost silit sa-l dea in vileag.

Cate n-am invatat de la nea Fane! Uneori, dupa ce toata lumea se ducea la culcare, gatea din resturi niste minunatii si ne delectam amandoi. Tot in perioada aceea, l-am cunoscut insa si pe Dobrin, un recidivist inrait, care cam facea legea printre detinuti si care a reusit sa ma atraga de partea lui.

Dupa ce nea Fane a iesit, Dobrin a pus stapanire pe mintea mea si ma manevra dupa bunul lui plac. Ne distram deseori batandu-ne joc de alti detinuti, umilindu-i si punandu-i sa munceasca in locul nostru. Unii baieti imi erau chiar simpatici, m-as fi imprietenit cu ei, dar lor ajunsese sa le fie frica de mine. intr-o zi, unul a avut curajul sa-mi spuna printre dinti: „Pacat de tine, esti om bun, o sa te nenoroceasca monstrul asta!”. Multi detinuti aveau sotii, iubite, isi scriau scrisori, veneau sa-i vada, iar eu ma simteam foarte singur.

— Lasa, ba, ca ti-o prezint pe sora mea, Liliana. 0 sa-ti scrie ea cate scrisori vrei, si-asa n-are ce face pe-acasa, e fata batrana… Asa o sa-ti mai treaca si tie timpul pe-aici, o sa vezi!

Peste cateva zile, am primit o scrisoare cu o poza in ea. Liliana era o fata draguta, delicata, n-ai fi zis in rup-tul capului ca ar putea fi ruda cu Dobrin. Mi-a placut mult chipul ei bland, mi-a placut si ce mi-a scris, asa ca am inceput sa-i raspund la scrisori. Pe nesimtite, am prins drag de ea si abia asteptam s-o vad in carne si oase. N-am indraznit s-o chem sa ma viziteze, locuia intr-o comuna indepartata.

Cu putin timp inainte sa fiu eliberat, Liliana mi-a scris ca ma poate gazdui si ma poate ajuta sa-mi gasesc ceva de lucru in comuna lor. Dobrin mai avea inca vreo cinci ani de pedeapsa, asa ca l-am lasat la inchisoare si am plecat la sora lui, care m-a rugat insa sa nu-i spun fratelui ei ce aveam noi de gand. — Nu stiu cat de bine il cunosti tu pe Dobrin, e fratele meu vitreg, n-ar trebui sa-l vorbesc de rau, dar e un om periculos, crede-ma, nu te mint! mi-a spus Liliana cand am ajuns acolo.

Liliana avea un defect din nastere, se nascuse cu un picior mai scurt si schiopata putin. Din cauza asta, la 25 de ani era inca nemaritata, desi era mult mai frumoasa decat in poza pe care mi-o trimisese. M-am instalat in camera pe care o pregatise pentru mine, in casa bunicilor ei din partea mamei, unde locuia de la moartea mamei ei, care fusese maritata cu tatal lui Dobrin. Liliana era invatatoare la scoala din comuna, copiii o iubeau mult. Primarul era un bun gospodar si, cum la marginea comunei se deschisese dupa 1990 o fabrica, se gandise sa faca o cantina pentru muncitorii de acolo, fiindca multi faceau naveta si veneau din multe comune si sate invecinate.

Acolo am avut norocul sa gasesc un loc de bucatar, deoarece fosta bucatareasa era in concediu de maternitate. Din recunostinta, m-am intrecut pe mine insumi si le faceam cele mai gustoase mancaruri muncitorilor.

Curand, au venit si copiii lor sa manance la cantina, iar apoi am inceput sa fiu invitat sa gatesc la nunti si tot felul de petreceri de-ale lor. Liliana era foarte fericita ca oamenii m-au indragit si ca nu am dezamagit-o. 0 iubeam sincer, dar n-am indraznit s-o cer de sotie, eu, un fost puscarias. Peste vreo doi ani insa, m-a intrebat ea daca nu o vreau de sotie.

— Mi-esti foarte draga, dar n-as fi indraznit sa-ti cer sa fii sotia mea.

Toata lumea s-a bucurat pentru noi. N-am avut incotro si am facut o nunta mare, sa poata veni toti cei care doreau sa ne fie alaturi. Peste mai putin de un an, Liliana mi-a daruit un fiu si, in sfarsit, pentru prima oara in viata, datorita sotiei mele, am putut simti si eu ce inseamna sa ai o familie. in vara de dupa ce s-a nascut Viorel, am renovat casa, am facut baie, sa nu mai trebuiasca sa imbaiem copilul in lighean, cu apa incalzita. Eram fericit cum nu mai fusesem niciodata.

Peste cateva luni, am primit insa o scrisoare de la Dobrin, care-mi scria ca va fi eliberat mai devreme pentru buna purtare si are ganduri mari pentru mine. M-am infiorat si m-am speriat la gandul ca va trebui sa-l primim in familia noastra. Cum-necum, aflase ca m-am insurat cu sora lui vitrega si imi batuse obrazul ca n-am asteptat sa iasa el ca sa facem nunta. Tatal lui locuia singur si daduse in patima betiei, dupa ce ii murise nevasta, mama Lilianei.

Gurile rele spuneau ca Dobrin nu era strain de moartea bietei femei. Liliana mi-a spus ca Dobrin e un om rau, dar ca totusi nu-l crede in stare de crima. Cand s-a intors, Liliana astepta al doilea copil. Spre sur-prinderea noastra, n-a vrut sa locuiasca la noi. Ce sa zic? Am rasuflat usurati.

Cateva luni a stat cuminte, dar, dupa un timp, s-a dat si el la bautura cu taica-sau. Nu-i placea sa munceasca, nu facuse nimic in viata lui. Apoi, a raspandit povesti urate despre mine, iar cand au inceput sa dispara lucruri din casele oamenilor, el a pus totul in seama mea. Liliana era tare suparata. Norocul nostru a fost ca oamenii capatasera incredere in mine si nimeni n-a plecat urechea la spusele lui Dobrin.

Peste alte cateva luni, a venit in comuna si un alt fost coleg de-al lui de celula, si furturile s-au indesit. Ba mai mult de atat. Dobrin si Necula, amicul lui, cand erau bauti, se dadeau la nevestele si copilele din comuna.

Tocmai in perioada aceea, primarul imi facuse rost de un contract de buca-tar pe un vas de croaziera.

— Mi-am pus obrazul pentru tine, nu poti sa ma refuzi. Am eu grija de ai tai, nu-ti fie teama!

Liliana m-a incurajat sa plec, aveam deja doi copii, nevoile crescusera, iar lefurile noastre erau mici. Urma sa lipsesc cateva luni bune, iar daca angajatorii erau multumiti de mine, contractul se putea prelungi. Lucrurile ar fi fost mult mai simple daca mi-as fi putut lua familia cu mine, dar… asa ceva nu e permis. Am plecat cu inima indoita.

La scurt timp dupa plecarea mea, Liliana mi-a scris ca Dobrin si prietenul lui au plecat la Bucuresti, asa ca puteam sta linistit. Am rasuflat usurat, fara sa stiu insa ca plecarea lor a fost numai o stratagema si ca furturile au inceput sa se tina lant. Dobrin si Necula spargeau case in tot judetul, iar Politia nu reusea sa-i prinda si nici nu avea dovezi ca ei erau faptasii.

De ziua aniversarii casatoriei noastre, eu eram in larg, dar aranjasem cu cine-va sa-i trimita Lilianei un ceas splendid, o bijuterie, fara sa ma gandesc ca as putea-o pune astfel in pericol, pentru ca si Dobrin, la fel ca nea Fane, de la care invatasem meserie, era „sensibil” la frumos.

Vestea s-a raspandit rapid in toata comuna, dupa ce Liliana a primit cadoul meu. Au prins de veste, fireste, si Dobrin, si Necula. Mult mai tarziu am aflat ca Dobrin se indragostise, in drumurile lui pe la Bucuresti, de o fatuca data dracului, invatata cu lucruri scumpe, asa ca ceasul Lilianei i s-ar fi potrivit manusa. Numai ca scumpa mea sotie si vecinii nostri carora Dobrin le calcase deja casele si le luase bani sau lucruri de pret pusesera la cale un plan. Era vara si era cald. Liliana a dus copiii la culcare si s-a pregatit si ea de culcare. A lasat fereastra de la dormitorul nostru deschisa, desi imi promisese ca o sa aiba grija. Detaliile intamplarii din noaptea aceea le-am aflat cand m-am intors acasa: Liliana si-a dat seama ca lui Dobrin ii vor sticli ochii cand va auzi de ceasul primit de la mine. Fatuca de la Bucuresti ii luase rau mintile. Asadar, cate-va seri la rand a lasat fereastra deschisa si ceasul la indemana. Dobrin a studiat, probabil, terenul, iar cand i s-a parut lui momentul prielnic, a intrat in dormitor, cu o caciula de schi pe cap, in chip de cagula.

A umblat tiptil, ca o pisica si, pentru ca era luna plina, a descoperit imediat ceasul pe noptiera Lilianei, l-a bagat in buzunar si a dat sa plece. Numai ca, in clipa aceea, a primit o lovitura cumplita la cap si a cazut cat era de lung. Pe intuneric, loviturile au continuat o vreme, trupul il durea de parca fusese calcat de tren. intr-un tarziu, cand loviturile au incetat, s-a aprins lumina, cineva i-a smuls caciula de pe cap si atunci i-a putut vedea pe atacatorii lui: vecinii Lilianei, inarmati cu bate. Vecinii s-au prefacut mirati cand au vazut cine e hotul. Iar Dobrin, care si-a dat seama ca ii intinsesera o cursa, i-a dat Lilianei ceasul inapoi si le-a promis ca se da pe brazda.

— Uite cum stau lucrurile, baiete! i-a spus primarul. Noi ne avem ca fratii in comuna asta. E pacat ca ai incercat sa dai vina tocmai pe un baiat bun, care-si vede de treaba si care nu te-a vorbit niciodata de rau. iti spun un lucru: daca vrei sa nu te dau pe mana Politiei si sa nu ajungi iarasi unde ti-ar fi locul de drept, fa-te nevazut! Dispari din viata noastra pentru totdeauna, uita meleagurile astea si apuc-o incotro vezi cu ochii! Ne-am inteles?

Dobrin s-a ridicat cu greu de jos. il dureau toate, dar s-a abtinut sa geama. si-a dat cuvantul de onoare ca va pleca pentru totdeauna si nu-l vor mai vedea nicicand.

— Nu prea ma incred in cuvantul tau, baiete, e de ajuns sa nu mai calci pe-aici! Ne-am inteles? Am atatia martori, uita-te bine la ei! Daca te mai prind pe-aici… stii ce te asteapta!

Din noaptea aceea, nimeni n-a mai auzit de Dobrin. Tatal lui si-a gasit o femeie cumsecade, sa-i poarte de grija, si s-a dat pe brazda, s-a lasat de baut. Eu am reusit sa rezist pe vas numai doi ani. Mi-era prea dor de Liliana si de copii. M-am apucat de gradinarit, sa avem ce manca, Liliana le face hainute copiilor cu mainile ei, nu mai trebuie sa le cumparam decat incaltari si rechizite.

Trebuie sa recunosc ca, dupa ce m-am asezat la casa mea si am avut copii, am incercat de cateva ori sa dau de urma mamei. in naivitatea mea, mi-am imaginat ca s-ar bucura daca ar afla ca are nepoti. N-am gasit-o. Din fericire insa, fratii mei nu s-au dat batuti asa de usor ca mine si m-au gasit. Vara trecuta, m-am pomenit cu ei la poarta. Sigur ca eram cu totii schimbati, eram oameni in toata firea. Mi-au povestit cum s-au gasit mai intai unul pe altul si ce mult timp le-a luat apoi sa dea de mine.

Undeva, in fundul unui sertar, ascunsesem cutia mea cu comori, in care pastrasem cateva fotografii cu mama, cu tata si cu fratii mei. Ne-am uitat la ele si ne-am promis ca, de acum inainte, sa ne intalnim macar o data pe an cu totii.

Prima intalnire o avem vara asta in America, la George, care are impreuna cu parintii lui o ferma in Arizona. Liliana (trebuie sa recunosc insa ca si eu) se teme la gandul ca vom zbura atatea ore cu avionul. Copiii sunt insa incantati.

Povestea de viata prezentata in acest material este fictionala. Unele intamplari sunt inspirate din viata reala, dar numele personajelor si anumite aspecte au fost modificate.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1362 (s) | 34 queries | Mysql time :0.038648 (s)