News Flash:

Ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt, și consilierul prezidențial Leonard Orban, în vizită la UBB

25 Aprilie 2018
311 Vizualizari | 0 Comentarii
UBB Cluj 1
Universitatea Babeș-Bolyai îi va avea ca invitați joi, 26 aprilie 2018, pe E.S. Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei la București și pe dl. Leonard Orban, consilier prezidențial pentru afaceri europene. În prima parte a zilei cei doi invitați vor participa, la Facultatea de Studii Europene a UBB, la dezbaterea „Viitorul Uniunii Europene: de la scenarii la reforme”, co-organizată de Institutul de Cercetări Europene și Grupul de Reflecţie CITADEL. În cadrul evenimentului, Sala Jean Monnet a Facultății de Studii Europene va găzdui, începând cu ora 10.00, o dezbatere publică, urmată, de o masă rotundă care va avea loc, începând cu ora 14.00, în Sala Robert Schuman. Dezbaterea va fi co-moderată de prof. univ. dr. Nicolae Păun, decanul Facultății de Studii Europene și directorul Institutului de Cercetări Europene, și de conf. dr. habil. Valentin Naumescu, fondatorul şi coordonatorul Grupului de Reflecţie CITADEL, în timp ce masa rotundă va fi moderată de dl. prof. dr. Rudolf Gräf, prorector al Universității Babeș-Bolyai. În cadrul dezbaterii publice și al mesei rotunde vor fi prezentate viziunile Germaniei și României cu privire la viitorul UE, precum și principalele provocări și oportunități care decurg din procesul de reformă politică și instituțională preconizată pentru perioada următoare. În cea de-a doua parte a zilei, Ambasadorul Germaniei va susține, la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității Babeș-Bolyai, o prelegere cu tema „Quo Vadis Europa: O discuție cu E.S. Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Germaniei, despre viitorul Uniunii Europene”. Evenimentul, organizat împreună cu Centrul pentru Studii Internaționale (CSI), va avea loc între orele 14.30 și15.30, în Sala T1 a FSPAC (str. Minerilor nr.85). Prelegerea se adresează studenților, profesorilor și cercetătorilor, precum și publicului larg. Cord Meier-Klodt a studiat filosofie, pedagogie și limbi romanice la universitățile din Hamburg, Paris și Grenoble. Este diplomat cu experiență în regiunea est-europeană, Caucaz și Asia Centrală. A ocupat diverse funcții în aparatul diplomatic german, precum și în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania. În 2016 a fost reprezentantul special al Preşedinţiei OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană în perioada în care Germania exercita șefia Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa. Din ianuarie 2017 este șeful misiunii Republicii Federale Germania în România.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1002 (s) | 32 queries | Mysql time :0.016712 (s)