Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Local

 National

 Sanatate

 Magazin

 International

 Sport

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZC.ro

 BZI.ro

 BZT.ro

 BZV.ro

 Sanatate

 Cultural

 Video

 Turism

 Culinar

 Divertisment

 Monden

 Radio

 IT & C

 WoW!

 Sport

Titlul Zilei

Acum 7 ore
 208    0

Peugeot Onyx - conceptul de supercar al francezilor pentru Salonul Auto de la Paris - FOTO

Cu avantajul "terenului propriu" la Salonul Auto de la Paris, francezii de la Peugeot scot la rampa unul dintre cele mai indraznete concepte de supersportiva create de constructor, intruchipat de ultra-modernul Onyx. 

Frumusetea celui mai nou concept al celor de la Peugeot va putea fi admirata in cadrul Salonului Auto de la Paris, insa acesta nu este singura caracteristica speciala a supercar-ului venit din viitor. Inginerii si-au dorit ca Onyx sa impuna noi tendinte in materie de eficienta prin folosirea intr-un mod cat mai inovator al amestecului de materiale conventionale cu fibra de carbon.

Exteriorul este conceput in asa fel incat sa seduca privitorii prin constrastul pronuntat dintre culorile si materialele folosite pentru realizarea caroseriei. Astfel, usile si aripile laterale realizate manual din cupru se imbina cu panourile din fibra de carbon vopsite in negru mat. La sculptarea siluetei aerodinamice contribuie si linia plafonului realizata din aluminiu, care incadreaza plafonul si geamurile realizate dintr-un material termoplastic transparent, sau PMMA.

Tonul exteriorului se propaga si la nivelul interiorului, care este rezultatul unei idei inedite, inspirate din forma unei banale cutii pentru oua, pastrand totodata insertiile decorative din aluminiu, fibra de carbon si lemn. "Am ales ca interiorul sa fie inspirat dintr-un obiect din viata de zi cu zi - o cutie pentru oua. Cu o remarcabila economie de material, acesta este proiectat intr-o maniera ergonomica menita sa protejeze continutul sau fragil. Am adaptat conceptul unui habitaclu intuitiv cu un nivel minim de componente auxiliare, dar in care soferul sa aiba fiecare functie rapid la indemana", a declarat Julien Cueff, Designer de Interior la Peugeot. Ocupantii supersportivei futuriste se vor putea bucura de un interior cu accente sport acute care insa nu pierde deloc puncte la capitolul confort. Ambianta primitoare a fost creata cu ajutorul materialelor reciclabile termoizolatoare realizate din fibra textila si lana procesata la temperaturi inalte.

Nici la capitolul performante Peugeot Onyx nu se lasa mai prejos. Sasiul este realizat din carbon Monolithic iar structura sa a fost optimizata de specialistii diviziei Peugeot Sport pentru a cantari doar 100 kg. Ca motorizare, Onyx beneficiaza de un motor V8 HDI FAP hibrid de 3,7 litri ce transmite cei 600 CP catre rotile din spate cu ajutorul unei cutii de viteze secventiale in 6 trepte. Jantele de 20 inci sunt incaltate cu anvelope Michelin, intreaga masina cantarind doar 1.100 kg.


























Citeste si...

29 Ianuarie 2013
 9939    0
29 Ianuarie 2013
 1399    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu