News Flash:

Analist CEPA: Rusia experimenteaza diverse metode de propaganda si dezinformare in Romania

16 August 2017
276 Vizualizari | 0 Comentarii
propaganda
Rusia experimenteaza diverse metode de propaganda si dezinformare in spatiul online din Romania, sustine Corina Rebegea, coordonatorul Initiativei SUA-Romania din cadrul CEPA.

"In Romania e foarte vizibil ceea ce eu numesc un ecosistem al dezinformarii. Din el fac parte site-urile tipice sau oficiale de propaganda, cum este Sputnik, site-uri obscure de stiri care prezinta viziuni si narative favorabile Kremlinului, precum si site-uri marginale, cu teorii ale conspiratiei care raspandesc aceleasi elemente narative si folosesc aceleasi tehnici. (...)

Nu in ultimul rand, si poate cel mai ingrijorator, este ca in zona de opinie mainstream gasim presa, formatori de opinie si politicieni despre care e greu sa spunem ca sunt sau nu pro-Kremlin, insa, cu siguranta, fac afirmatii si analize in beneficiul Rusiei", a declarat pentru PressOne Corina Rebegea, analist CEPA, singurul think tank american dedicat situatiei politice din Europa Centrala si de Est.

Aceasta a mai precizat ca site-urile de propaganda rusesti "apar si dispar", de aceea sunt greu de monitorizat, dar tehnicile folosite sunt "destul de usor de identificat".

"Una faimoasa in intreaga lume este cea legata de George Soros. Din SUA pana in Rusia, el este inamicul numarul unu care, prin fundatiile sale, lucreaza pentru 'ocupatia mondiala', pentru a rasturna guverne si a instaura guvernul global.

O a doua ar fi cea legata de greseala istorica de a fi intrat in UE si mai ales in NATO. Iar aici exista o multitudine de sub-narative: NATO aduce mai multa insecuritate decat securitate, pentru ca ne face o tinta pentru Rusia, care, aflandu-se in defensiva, va reactiona; NATO nu poate apara pe nimeni, cu atat mai putin Romania, pentru ca Rusia e superioara militar; UE si NATO nu fac altceva decat sa ne manipuleze in slujba unor interese meschine", a mai declarat Corina Rebegea in interviul citat.

In plus, in paralel cu discursul antiamerican potrivit caruia "SUA ne folosesc ca tinta; doresc sa ne ia resursele; ne transforma in colonie", site-urile de propaganda si dezinformare promoveaza "discursul pro-relatii cu Rusia: Rusia ne e vecin, prezinta potential economic, avem interese regionale comune etc.", mai spune Corina Rebegea, precizand ca cel mai mare "potential de succes" il au paginile si profilurile de Facebook.

Aceasta mai spune ca scopul principal al "propagandei dirijate de Kremlin este de a slabi soliditatea Aliantei transatlantice".

In ciuda evidentelor, subiectul este prea putin dezbatut sau analizat in Romania, cu toate ca acest gen de razboi informational este practicat de Rusia de cel putin 2 ani, in statele baltice si Ucraina.


"As spune ca Rusia poarta un razboi informational impotriva Occidentului si ca, in Occident, multi refuza sa accepte acest lucru. Includem aici si Romania.

Poate ca Romania nu e principala tinta sau nu e la fel de vizata/agresata cum sunt alte state din regiune, dar asta nu trebuie sa ne faca mai putin vigilenti. Suntem foarte increzatori in pro-occidentalismul nostru si sper ca asta nu ne va face sa ne culcam pe-o ureche.

Ar trebui sa ne uitam la Slovacia si la studiile de opinie facute recent, care arata rezultate ingrijoratoare. Acesta e un semn ca propaganda rusa functioneaza", a mai subliniat analistul CEPA.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0760 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014356 (s)