News Flash:

Andra, in lacrimi! Sotia lui Catalin Maruta a fost impresionata de povestea unei fetite! “Eu nu vreau sa mori!”

25 Noiembrie 2014
1469 Vizualizari | 0 Comentarii
In drumurile ei prin tara, Andra Maruta se intalneste des cu fanii, insa putin reusesc sa o impresioneze pana la lacrimi. Dupa ce i-a aflat povestea tulburatoare, Andra a ajuns sa se roage pentru una din admiratoarele sale.

Cantareata a povestit cu lux de amanunte cum a decurs intalnirea intre ea si o fetita care avea probleme grave cu picioarele. Andra i-a ascultat aproape plangand necazurile, apoi si-a indemnat si prietenii virtuali sa ajute cu un gand bun micutul suflet.

“Soarta a facut sa am locul langa o fetita si mamica ei. Aparent, nimic deosebit. Doar ca n-a trecut mult timp si cea mica a inceput sa-mi spuna ca e fana mea, ca asculta piesele mele, le stie pe dinafara... Desi aud asta destul de des, vocea ei m-a emotionat mai mult decat de obicei. Aveam sa aflu curand ca mergea spre Bucuresti ca sa ia un alt avion, spre Viena. Cred ca intuiti cam ce urmeaza. Era bolnavioara, avea probleme mari cu picioarele si nu putea merge decat daca facea o operatie costisitoare in Austria. M-a impresionat maturitatea ei incredibila. Stia ce o asteapta, dar isi infrunta viitorul cu demnitate si speranta. O lectie de viata pentru noi toti, la urma urmei.”, si-a inceput Andra istorisirea.

Andra a fost profund impresionata de legatura puternica dintre mama si fiica.

“La un moment dat, mama ei i-a spus "Vreau sa te vad mergand, ma rog la Dumnezeu in fiecare minut pentru asta. Daca te vad sanatoasa, pot sa mor linistita!". Fetita si-a privit mama si i-a raspuns ceva ce mi-a sfasiat inima: "Mami, eu nu vreau sa mori, indiferent ca ma fac bine sau nu! Te implor, promite-mi ca ai sa traiesti, macar de dragul meu! Te iubesc si stiu ca tu ma iubesti enorm!". Rar raman fara replica, dar de data asta s-a intamplat. Mi-am sters discret lacrimile, n-am vrut sa dramatizez momentul mai mult decat s-ar fi cuvenit. Mama si fiica erau doua fiinte modeste, adunasera cu greu banii necesari operatiei. N-aveau suma totala, aveau sa ramana cumva datoare la Viena, am dedus din ceea ce-mi spuneau. Le-am ajutat si eu cat am putut si m-am rugat la Dumnezeu sa-mi primeasca micul dar si s-o faca bine pe fetita minunata din avion.”, a mai spus artista.

Cantareata nu a cerut bani pentru a-si ajuta micuta admiratoare, ci, lucru greu de intalnit, si-a rugat fanii sa se roage cu tot sufletul pentru ea.

“De ce va spun toate astea? Pentru ca as vrea sa ne rugam impreuna pentru sanatatea acestui copil nevinovat. Maine va trece printr-o interventie chirurgicala pe care, oricat s-ar stradui sa o primeasca fara teama, stiu ca inima ii va sparge pieptul, de emotie. Si mama ei va trece prin clipe si mai grele, nu-mi imaginez nimic mai greu, pe lumea asta, decat sa fii martor al suferintei copilului tau. Ma alatur fetitei si ii spun curajoasei mame: va rog mult sa traiti si sa ramaneti sanatoasa, de dragul dragei dumneavoastra fiice, asa cum v-a rugat si ea! Si sa ne revedem cu bine! Iar pe voi, dragii mei prieteni de pe Facebook, va rog sa puneti un gand bun in destinul acestui copil inocent! Incurajati-o, rugati-va pentru ea, credeti in sansa ei! Numele ei este Bungeanu Ana-Maria ....Va multumesc...”, a mai spus Andra.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1298 (s) | 24 queries | Mysql time :0.042674 (s)

loading...