News Flash:

Ani grei de închisoare pentru gruparea care teroriza Clujul prin metoda ”accidentul”

12 Noiembrie 2018
1458 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6540 RON (0.0000)
USD: 4.1197 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Inchisoare pentru metoda accidentul

Magistrații Tribunalului Cluj au soluționat dosarul în care mai mulți inculpați, majoritatea recidiviști, au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prin celebra metodă ”accidentul”.

Soluționând cauza, judecătorii clujeni i-au condamnat pe aceștia la închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și constituire a unui grup infracţional organizat, dispunând, de asemenea, ca aceștia să plătească părților civile sume importante de bani, reprezentând prejudiciul material și moral cauzat.

La filele lunii noiembrie a anului trecut, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat 7 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de comiterea mai multor înşelăciuni prin metoda accidentul.  Percheziţiile au fost efectuate la locuințe din Cluj-Napoca, Dezmir și din localitățile Jucu şi Giurgiu, precum și într-un penitenciar. În urma perchezițiilor au fost ridicate zeci de telefoane mobile, cartele telefonice, bijuterii din aur şi înscrisuri. De asemenea, poliţiştii au ridicat şi 4 arme - letale şi neletale, din categoria celor supuse autorizării sau notificării, deţinute în afara condiţiilor legale.

Hotarârea Tribunalului Cluj nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Soluția pe scurt:

SZENTGYORGYI IOSIF DĂNUŢ

 În baza art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală şi art. 367 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal condamnă pe inculpatul S. I.D. –pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (iniţiere şi constituire) la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. h şi n din Codul penal, respectiv a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi a dreptului de a comunica ori de a se apropia de inculpaţii I.V.B. –şi S. N. M. –, respectiv de R. I. - şi D. F. R. –. În baza art. 65 din Codul penal interzice acelaşi drept ca şi pedeapsă accesorie. În baza art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală şi art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 din Codul penal (7 acte materiale), condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală, art. 342 alin. 1 şi 5 cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală, art. 342 alin. 2 cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor la pedeapsa de 6 luni închisoare. Constată că infracţiunile de mai sus au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea la pedeapsa de 1 an 10 luni şi 902 zile închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 958/31.07.2015 a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1457/24.11.2015 a Curţii de Apel Cluj, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 05.07.2017 cu un rest de pedeapsă neexecutat de 482 zile închisoare. Constată că infracţiunile de mai sus sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedepsele de: - 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b din Codul penal pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire prev. de art. 270 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal, toate aplicate prin Sentinţa penală nr. 366/21.12.2017 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 570/03.05.2018 a Curţii de Apel Cluj - 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 1 din Codul penal, aplicată prin Sentinţa penală nr. 214/26.06.2018 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la data de 18.07.2018. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani 8 luni şi 734 zile închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 366/21.12.2017 a Tribunalului Cluj în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare şi restul de 734 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 1 an 10 luni şi 902 zile închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 958/31.07.2015 a Judecătoriei Baia Mare. Constată că restul de 734 zile închisoare include restul de 482 zile închisoare menţionat mai sus, provenind din aceeaşi pedeapsă. În baza art. 40 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare şi 6 luni închisoare – aplicate prin prezenta sentinţă, cu pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare – aplicate prin Sentinţa penală nr. 366/2017 a Tribunalului Cluj şi 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 214/2018 a Tribunalului Cluj, aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care o sporeşte cu o treime din totalul celorlalte (8 ani), respectiv cu 2 ani şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 43 alin. 2 din Codul penal adaugă pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare la restul de 482 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 1 an 10 luni şi 902 zile închisoare, inculpatul urmând să execute în detenţie pedeapsa finală de 4 ani 8 luni şi 482 zile închisoare

ILIEȘ VLAD Bogdan

 În baza art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală, art. 367 alin. 1 din Codul penal condamnă pe inculpatul I. V. B. –pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (aderare şi sprijinire) la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului de a comunica şi de a se apropia de inculpaţii S. N. M. –şi S.I.-D. –, respectiv R. I. - şi D. Fl. R. –. În baza art. 65 din Codul penal interzice acelaşi drept ca şi pedeapsă accesorie. În baza art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală, art. 244 alin. 1 şi 2 cu aplic. art. 35 alin. 1 din Codul penal (5 acte materiale) condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare. În baza art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal contopeşte pedepsele de mai sus, aplică pedeapsa mai grea de 1 an şi 9 luni închisoare, pe care o sporeşte cu o treime din cea de-a doua pedeapsă, respectiv cu 6 luni, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. n din Codul penal, respectiv a dreptului de a comunica şi de a se apropia de inculpaţii S. N.M.– şi S.I.-D. –, respectiv de R. I. - şi D. F. R. –. În baza art. 91 din Codul penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani şi 3 luni închisoare şi stabileşte termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni ce începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În conformitate cu art. 93 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 din Codul penal impune inculpatului executarea obligaţiei de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile la Tribunalul Cluj sau la Primăria mun. Cluj-Napoca. Pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. n din Codul penal se va executa începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, iar pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării aceluiaşi drept se va executa doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului că în ipoteza comiterii unei noi infracţiuni cu intenţie pe perioada termenului de supraveghere sau în caz de nerespectare cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de mai sus, aceasta urmând a fi executată în regim de detenţie, alături de pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 72 din Codul penal deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 16.11.2017 şi până la data de 26.07.2018, inclusiv. În baza art. 399 alin. 1 din Codul de procedură penală menţine măsura preventivă a controlului judiciar. 3. În baza art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală şi art. 367 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 1 şi 5 din Codul penal condamnă pe inculpatul S. M. N. –pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (aderare şi sprijinire) la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. n din Codul penal, respectiv a dreptului de a comunica şi de a se apropia de inculpaţii I. V. B.– şi S. I.-D.–, respectiv R. I. - şi D.F. R. –. În baza art. 65 din Codul penal interzice acelaşi drept ca şi pedeapsă accesorie. În baza art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală şi art. 244 alin. 1 şi 2 cu aplic. art. 35 alin. 1 (4 acte materiale) şi art. 41 alin. 1 şi 5 din Codul penal condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare. Constată că infracţiunile de mai sus sunt comise în stare de recidivă postexecutorie faţă de condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 180/02.05.2011 a Tribunalului Cluj pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor şi în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 427/08.04.2016 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 640/P/2016 a Curţii de Apel Constanţa pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 12.07.2017, cu un rest de 116 zile închisoare neîmplinit la data începerii activităţii infracţionale obiect al prezentului dosar. În baza art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal contopeşte pedepsele de 1 an şi 9 luni închisoare şi 1 an şi 9 luni închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 9 luni închisoare pe care o sporeşte cu o treime din cealaltă, adică cu 7 luni, inculpatul urmând a executa în detenţie pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 43 alin. 2 din Codul penal adaugă pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare la restul de 116 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată de Judecătoria Constanţa, inculpatul urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa de 2 ani 4 luni şi 116 zile închisoare

Latura civilă:

Obligă pe inculpaţii: - S. I. D. şi S. M. N. să plătească, în solidar, în favoarea părţii civile O. E.G., suma de 6000 lei cu titlu de despăgubiri civile - S. I. D., S. M. N. şi I.V.B. să plătească, în solidar, părţii civile L. C. Z. contravaloarea în lei la data plăţii a sumelor de 10360 euro şi 600 USD cu titlu de despăgubiri civile - S. I. D. şi I.V.B. să plătească în solidar părţii civile P. M. suma de 13000 lei cu titlu de despăgubiri civile - S. I. D. şi I.V.B. să plătească, în solidar, părţii civile G. I. suma de 5200 lei cu titlu de despăgubiri civile - S. I. D. şi I.V.B. să plătească, în solidar, părţii civile Ka. Z. suma de 5000 lei cu titlu de despăgubiri civile - S. I. D. şi S. M. N. să plătească, în solidar, părţii civile P.V. suma de 1400 lei cu titlu de despăgubiri civile - S. I. D. şi I.V.B. să plătească, în solidar, părţii civile O. R. suma de 8000 lei cu titlu de despăgubiri civile. Atrage atenţia inculpatului I.V.B. că neplata cu rea-credinţă a despăgubirilor civile la care a fost obligat, pe perioada termenului de supraveghere, are drept consecinţă revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi executarea acesteia în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 1 lit. c din Codul de procedură penală menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză de către procuror. În baza art. 146 alin. 3 din Codul de procedură penală dispune conservarea suporturilor materiale ale rezultatelor măsurilor de supraveghere tehnică prin arhivare odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locul special, cu asigurarea confidenţialităţii. În baza art. 163 din Codul de procedură penală dispune ataşarea la dosar şi conservarea mijloacelor materiale de probă şi a suporturilor optice ce conţin înregistrări video, pe durata existenţei dosarului. În baza art. 272 din Codul de procedură penală stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 4775 lei, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, cu titlu de onorarii pentru apărători din ofici

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

metoda accidentul condamnare szentgyorgyi iosif ilies vlad
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0940 (s) | 34 queries | Mysql time :0.017050 (s)