News Flash:

Artista Ioana Antoniu, cadru didactic la UAD, expunde incepand de joi la Muzeul de Arta Cluj

24 Iunie 2016
551 Vizualizari | 0 Comentarii
Muzeul de arta Cluj
Muzeul de Arta Cluj-Napoca, in colaborare cu Universitatea de Arta si Design Cluj-Napoca, organizeaza, in perioada 23 iunie - 17 iulie 2016, expozitia „Miraj" a artistei Ioana Antoniu.

Vernisajul va avea loc joi, 23 iunie 2016, ora 18, la sediul Muzeului de Arta Cluj-Napoca, Palatul Bánffy, Piata Unirii nr. 30.

Cuvant de deschidere il vor avea Prof. Univ. Dr. Lucian Nastasa-Kovács, managerul Muzeului de Arta Cluj-Napoca, Prof. Univ. Dr. Ioan Sbarciu; Prof. Univ. Dr. Aurel Codoban, Prof. Univ. Dr. Ioan Horvath Bugnariu; Prof. Univ. Dr. Ioana Antoniu in timp ce curator este Dr. Dan Breaz

Prof. Univ. Dr. Ioana Antoniu este cadru didactic la Universitatea de Arta si Design Cluj-Napoca, unde a studiat in cadrul departamentului Arte textile, in intervalul 1983-1988 si este membra a Uniunii Artistilor Plastici din Romania. Artista s-a remarcat printr-o activitate expozitionala internationala, care include Franta (Grafica mica, Nancy, 1986), Olanda (Gijzenrooi Gallery, 1991), Suedia (Galeria Art Addiction, Stockholm, 1994), Budapesta (expozitia Korpus, Muzeul Vassarely), Germania (Documenta X, Kassel, 1997), Finlanda (Expozitie personala de pictura la Ambasada Romaniei din Helsinki, 1999), Italia (Galleria Spazio Mirionima, Macerata, 2010), Austria (Expozitia Motion-Emotion, Viena, 2012) si Polonia (Nowy Sacz, The Malopolska Art Center, 2014). Asa dupa cum sugereaza cateva dintre titlurile expozitiilor sale, In The Mirror of Las Meninas, Essentia, Natural/ Artificial, Image sau cea mai recenta expozitie, Miraj (Muzeul de Arta Cuj-Napoca, 2016), Ioana Antoniu propune un metadiscurs, care dialogheaza cu mijloacele de expresie ale picturalului.

De aceasta data, lucrarile artistei isi apropriaza mestesugul broderiilor traditionale prin integrarea lor intr-o exprimare vizuala sintetica, pentru care ceea ce este recognoscibil a fost deja sublimat prin sinteza semnului vizual aparent inteligibil, dar la fel de volatil precum realitatea unui miraj. Cu toate acestea, expozitia Miraj ii restituie publicului printr-o retorica vizuala discreta, unele repere ale unui univers autohton familiar. Prin acest limbaj, deopotriva sofisticat si apropiat spectatorului, Ioana Antoniu cauta sa restituie sentimentul de apartenenta la o traditie culturala locala, care inca mai asteapta sa fie descoperita ca resursa a limbajului vizual contemporan.

Pentru Ioana Antoniu pictura e o experienta a tuturor lucrurilor din jurul ei care o ating. Este mai degraba felul ei de a reactiona. In pictura artistei sunt pe rand sublimate intalniri, perceptii, amintiri, referinte care devin subiecte in cadrul unui proces alchimic de transmutare si resubstantializare a acestei cunoasteri.

Ioana Antoniu isi construieste reveriile intr-un orizont care valorizeaza intr-un mod foarte personal elemente si surse din mai multe universuri formale si moduri de expresie. Importante pentru ea sunt pictura marilor maestri, filmul, muzica, literatura, fiind in acelasi timp  preocupata de mutatiile profunde ce insotesc evolutiile limbajelor artistice contemporane si impactul lor asupra definirii unor noi sensibilitati.

Articularea propriului limbaj pictural a evoluat pentru Ioana Antoniu intr-un mod organic, senzitiv si in acelasi timp intelectual, asumat, programat, fara fracturi, negatii si departari, atat tematic cat si ca tehnici de reprezentare.

Picturile din expozitia Miraj, coerente cu aceasta evolutie, diversifica vectorii si impactul imaginilor si a transpunerii lor cu mijloace picturale, prin asocierea unor procedee, tehnici si elemente de reprezentare preluate din broderie si cusaturi, in mod neasteptat si subtil integrate temei generale. Prin acestea, realitatea texturala si tactila a picturii se amplifica si isi asuma o noua expresie si noi conotatii. Integrate prin coasere si broderie structurii picturale, texturile si materialitatile firelor textile ne induc o stare neasteptata de confort, familiara, aproape casnica.

Ca un miraj,  jalonand limitele reprezentarii, aproape rustic, un mestesug vechi se insinueaza pe panza. Durata temporala de care aminteste actul coaserii si al brodarii, dinamica si materialitatea firelor, impunsaturile care lasa rani in panza, amplifica si nuanteaza caracterul, materialitatea si expresia picturilor. Culoarea care revine si uneori acopera, ascunde sau unifica cusaturile, le integreaza  asumandusi-le conceptual.

Tematica lucrarilor Ioanei Antoniu e deliberat atemporala, permanenta, operand cu elemente precum sugestia, absenta,  narativul aluziv, intensitatea si semnificatiile fragmentarului, vizand mereu fascinanta imobilitate a unei viziuni ideale. Utilizarea ambivalenta a relatiei dintre figura si fond lasa privitorului decizia de a alege ceea ce doreste sa vada. Oglindirea imaginii si continuitatea ei nestingherita de rigorile reprezentarii, contribuie la desfasurarea tramei imaginii ca intr-un gest de eliberare, iar broderia da senzatia ca pluteste in fluidul pictural.

Unele din titlurile lucrarilor sugereaza si ele, intr-un mod empatic cu privitorul, regasirea unui orizont ideal, intalnirea posibila cu momente privilegiate: "Locul perfect", "Sub vant", "Inserare", "Nocturne", "Intimitatea naturii"," Linistea frumusetii", "Racoare", "Iarna, dincolo de pleoape", "Inflorire", "Sub zapada", "Cascada" sau "Miraj". Altele invoca drept referinte titlurile unor capodopere literare si cinematografice cu care elaboreaza complicitati vizuale, precum "Muntele vrajit", "Creanga de aur",  "Sfarsitul jocului", "Ramasitele zilei", sau "Nopti de sanziene".

Lucrarile Ioanei Antoniu reprezinta cu predilectie aspecte din natura, imagini familiare reprezentate adesea mai degraba sugestiv, ca rezultate ale unei cenzuri formale. In acest univers elementele cromatice si de figuratie functioneaza adesea independent si  detaliile de vegetatie si flori cusute si articulate minutios, dar fragmentar, par un miraj. 

Expozitia ramane deschisa publicului spre vizitare pana in data de 17 iulie 2016, de miercuri pana duminica inclusiv, in intervalul orar 10:00-17:00.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

miraj ioana antoniu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1212 (s) | 32 queries | Mysql time :0.031642 (s)