News Flash:

Asociatia Romana a Carnii aduce lamuriri: Iata in ce conditii este carnea cancerigena

27 Octombrie 2015
458 Vizualizari | 0 Comentarii
carnea
Carnea rosie si preparatele din carne nu pot fi responsabile de aparitia unor forme de cancer decat daca acestea sunt consumate in exces si sunt tratate cu diverse substante chimice, a declarat Vladimir Manastireanu, director executiv al Asociatiei Romane a Carnii (ARC).

"Nu poti sa incriminezi carnea rosie si preparatele din carne ca fiind responsabile de cancer. Cancerul apare din concurenta mai multor factori printre care si cei alimentari. Daca vorbim strict de carne, un consum zilnic de cantitati excesive de carne sau de produse din carne poate produce cancer si cand spun excesiv ma refer la doua kilograme de salam picant pe care il mananci in fiecare zi timp indelungat. Condimentele picante pot determina iritatii ale tubului digestiv si impreuna cu alte cauze pot sa provoace si cancer.

Potentialul cancerigen al unui preparat poate fi pus pe seama unei carni care este tratata cu diverse substante chimice si care trece de controlul sanitar-veterinar sau a unui preparat care nu a respectat reteta, cum a fost cazul fructelor venite din Turcia contaminate cu pesticide. Insa, repet, nu putem pune strict in spinarea carnii rosii si a preparatelor din carne aceasta problema, pentru ca organismul uman isi ia proteina cea mai valoroasa in primul rand din carne, din lapte si abia dupa aceea din legume si fructe. Cancerul are cauze multiple printre care si alimentatia poate fi o cauza", a explicat Vladimir Manastireanu, fost presedinte al Autoritatii Sanitar-Veterinare, de profesie medic veterinar.

Directorul executiv al ARC vine cu aceste precizari in urma raportului publicat luni de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), potrivit caruia consumul de carne procesata poate provoca aparitia unor forme de cancer ale sistemului digestiv, in timp ce consumul de carne rosie este o cauza probabila a imbolnavirilor oncologice.

Manastireanu a aratat, in context, ca industria de preparate din carne din Romania nu mai foloseste in exces aditivi si stabilizatori pentru aceste produse, toate ingredientele folosite fiind filtrate si aprobate de Comisia Europeana, iar procesatorii se orienteaza tot mai mult catre gustul produselor traditionale romanesti.

"Industria de preparate din carne din Romania, cel putin in ultimii 10 ani, nu mai foloseste in exces aditivi si stabilizatori, ci foloseste doar ingredientele aprobate de Uniunea Europeana, iar produsele contin foarte multa carne si conservanti naturali.

Nu stiu care este cauza aparitiei acestui studiu, dar daca ne uitam in istorie mai multe alimente au fost declarate daunatoare si potential cancerigene, respectiv cartoful, painea chiar si legumele si fructele, la un moment dat. Industria romaneasca a devenit foarte responsabila in ultimul timp tocmai pentru ca exista orientarea consumului catre produse traditionale. Ori daca ne uitam la un produs traditional, facut in casa, o toba de exemplu, mai mult de o saptamana, cel mult doua, nu poti sa o pastrezi pentru ca se strica", a adaugat directorul executiv al ARC.

Potrivit Reuters, raportul publicat luni de OMS poate reaprinde dezbaterile cu privire la presupusele merite ale dietelor alimentare bazate pe carne.

Agentia Internationala pentru Studii Oncologice (International Agency for Research on Cancer - IARC), parte a OMS, a plasat carnea procesata, asa cum este cea folosita in crenvursti sau in sunca in grupul 1 de risc, alaturi de tutun, azbest si gazele de esapament rezultate de la motoarele diesel.

"Pentru o persoana, riscul de imbolnavire de cancer colorectal din cauza consumului de carne procesata ramane redus din punct de vedere statistic, insa acest risc creste odata cu cantitatea de astfel de carne consumata", a explicat dr. Kurt Straif, conducatorul Programului de monografii derulat in cadrul IARC.

Carnea rosie, categorie in care este inclusa carnea de vita, miel/oaie/berbec si porc, a fost introdusa in grupa de risc 2, fiind clasificata drept "carcinogen probabil". Pe aceasta lista se mai afla substante precum glifosatul, un erbicid cancerigen.

Clasificarea carnii rosii in grupa 2 de risc oncologic reflecta existenta unor "dovezi limitate" ca poate provoca afectiuni oncologice.

In cadrul acestui raport IARC a identificat in special legaturile dintre consumul acestor tipuri de carne si cancerul colorectal, dar au fost observate si asocieri cu cancerele de prostata si pancreas.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

carnea rosie oms
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0933 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029753 (s)