News Flash:

Astazi se decide soarta lui Relu Fenechiu in dosarul „Transformatorul”

9 Decembrie 2013
789 Vizualizari | 0 Comentarii
Recursul fostului ministru al transporturilor Relu Fenechiu impotriva sentintei de 5 ani de inchisoare cu executare se judeca astazi la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ).  Pe fond, ReluFenechiu a fost gasit vinovat de complicitate la abuz in serviciu in forma calificata.

La primul termen al recursului, doi dintre inculpatii din dosar, fostii directori ai SISEE Moldova, Petru Andronache si Ioan Turbatu, au cerut amanarea procesului pentru a-si angaja un avocat.

"Faptul ca nu a existat o expertiza, instanta de fond a facut niste confuzii uriase, in special confuzii tehnice. Eu nu am avut niciodata pe mana bani publici, asa ca nu aveam cum sa ii cheltui. Eu am fost un om de afaceri care a vandut catre o companie comerciala care nu folosea bani publici. Sunt nevinovat si sper din toata inima sa conving judecatorii ca este asa", a declarat Relu Fenechiu, la sfarsitul lunii noiembrie, prezent la instanta suprema.

Pe 12 iulie, un complet de la instanta suprema l-a condamnat pe Relu Fenechiu la cinci ani de inchisoare cu executare, aceeasi pedeapsa fiind data si fratelui acestuia, Lucian Fenechiu.

De asemenea, Ioan Turbatu si Ioan Marghidan, directori generali la SISEE Moldova, au fost condamnati la cate sase ani de inchisoare pentru abuz in serviciu in forma calificata, Petru Andronache, director comercial la Electrica Moldova, a primit pedeapsa cea mai mare, de sapte ani de inchisoare, iar Mihai Bogdan Damian, asociat unic si administrator la firma Europlus SRL Iasi, a fost condamnat la cinci ani de inchisoare.
Instanta i-a obligat pe Relu si Lucian Fenechiu, Petru Andronache, Ioan Turbatu si Mihai Bogdan Damian la plata in solidar a sumei de 6.327.390 lei, reprezentand daune materiale catre SISEE Moldova.
Decizia nu este definitiva, iar toti inculpatii au facut recurs.

In iunie 2012, DNA i-a trimis in judecata pe Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova in perioada 2002-2004, pentru abuz in serviciu, Ion Marghidan, director general al SISEE Moldova in perioada 2004-2005, pentru abuz in serviciu si abuz in serviciu contra intereselor publice, Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova in perioada 2002-2005, pentru abuz in serviciu si abuz in serviciu contra intereselor publice.

In acest dosar au fost trimisi in judecata pentru complicitate la abuz in serviciu si la abuz in serviciu contra intereselor publice Relu Fenechiu, care la data comiterii faptelor avea calitatea de actionar si/sau administrator la firmele SC FENE Grup SA, SC La Rocca SRL Iasi, SC Tehnorom SRL Iasi, Lucian Fenechiu, in calitate de actionar si/sau administrator la aceleasi firme, si Mihai Bogdan Damian, asociat unic si administrator la SC Europlus SRL Iasi si actionar al SC FENE Grup SA.

Procurorii DNA sustin ca, in perioada 2002-2005, SISEE Moldova a realizat achizitii de la cele patru firme mentionate fara sa respecte prevederile legislatiei cu privire la achizitiile publice, in conditii de favorizare a acestor firme de la care s-au cumparat, la preturi de produse noi, transformatoare si intrerupatoare uzate si vechi, fabricate in anii 1970-1980.

Cea mai mare parte din aceste produse au ramas permanent in stocul SISEE Moldova, devenind, in final, achizitii de produse vechi, folosite, fara justificare economica, inutile si cauzatoare de prejudicii bugetului societatii, facute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

SISEE Moldova a platit pentru echipamentele cumparate 6.406.976 lei fara TVA, din care au fost folosite efectiv doar cateva, in valoare de 79.586 lei (0,02%), restul de componente pentru sistemul energetic au ramas in stoc si reprezinta achizitii nejustificate in valoare de 6.327.390 lei fara TVA.

Prejudiciul total calculat de procurori este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 lei, la care se adauga TVA) si reprezinta valoarea echipamentelor necorespunzatoare achizitionate, aflate, in proportie de 99%, si acum pe stoc.

Acest prejudiciu este rezultatul a 46 de acte materiale, derulate in perioada 2002 — 2005, fiecare act material insemnand o achizitie publica efectuata de SISEE Moldova de la firmele mentionate.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

sisee moldova petru andronache ioan turbatu avocat relu fenechiu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1393 (s) | 22 queries | Mysql time :0.041646 (s)