News Flash:

Atac terorist in Ucraina! Un personaj cheie al separatistilor a fost ucis in mod brutal

8 Februarie 2017
470 Vizualizari | 0 Comentarii
Ghivi
Un comandant al rebelilor separatisti din estul Ucrainei, Mihail Tolstah, cunoscut mai mult cu numele de combatant "Ghivi", a fost ucis miercuri la Donetk, fief al rebelilor in estul Ucrainei, relateaza AFP, citand autoritati locale, conform agerpres.
"Confirm ca a avut loc un act terorist. Ghivi a murit. Noi vom elucida aceasta", a declarat Eduard Bassurin, un inalt responsabil separatist.
Oficiali ai autoproclamatei republici populare Donetk (DNR), citati de agentiile de presa ruse, au anuntat anterior, ca miercuri "la ora locala 06:12 (03:12 GMT) a murit intr-un atac terorist eroul DNR, comandantul batalionului 'Somalia', colonelul Mihail Tolstah".
Potrivit informatiilor preliminare, el a fost ucis intr-o explozie, in timp ce se afla in biroul sau, in centrul orasului Donetk.

Moartea lui 'Ghivi' intervine la cateva zile dupa confruntari violente intre trupele ucrainene si fortele separatiste in zona liniei frontului, in special in micul oras Avdiivka, situat la aproximativ 10 km de Donetk.
In decurs de o saptamana, 27 de civili si militari au fost ucisi la Avdiivka si inca opt in alta parte pe linia frontului, in cel mai grav bilant de la instituirea, la sfarsitul lunii decembrie, a unui nou 'armistitiu nelimitat".
In afara de "Ghivi", mai multi sefi de razboi separatisti au fost ucisi in circumstante neclare in ultimele luni. In luna octombrie 2016, liderul militar separatist Arseni Pavlov, cunoscut mai mult ca "Motorola", a murit impreuna cu bodyguard-ul sau in explozia unei bombe amplasate in liftul blocului in care locuia.
In 2015, liderii cazacilor Pavel Dremov si Aleksandr Bednov, alias "Batman" - doi adversari ai autoritatilor separatiste - si-au pierdut viata in doua atentate separate: unul in explozia unei masini capcana, celalalt intr-o ambuscada. Comandantul Aleksei Mozgovoi a fost ucis in 2015 intr-o ambuscada pe teritoriul controlat de rebeli, mai evoca AFP.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

mihail tolstah ucis donetk ghivi eduard bassurin atac terorist somalia
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1026 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014843 (s)