E un subiect dureros dar am deciss sa vorbesc despre el. Copilul meu s-a nascut la termen. Si ar fi fost un copil normal daca nu s-ar fi intamplat niste lucruri. Voi fi foarte scurta. A fost o sarcina dificila cu un personal medical care nu facea fata.

Api a venit ca un trasnet verdictul medicului: fetita avea probleme cu sistemul respirator. Primul gand al sotului meu cand l-a auzit pe specialist a fost sa renuntam la bebelus. Dupa ce i-am zis ca eu nu am de gand sa renunt el a spus ca va pleca pentru ca nu poate trai asa.

Mi-am luat fata si am mers doar eu cu ea acasa. A fost extraordinar de greu, dar ne avea una pe cealalta si cumva ne descurcam, chiar daca medicina era neputincioasa in fata bolii ei. M-am gandit la un moment dat ca nu mai pot nici eu.

Cand eram pe marginea geamului de la apartamentul nostru a inceput sa plnga. Nu va imaginati ce am putut sa simt atunci. Am inchis geamul si nu m-am mai gandit niciodata la asta. M-am mobilizat sa cer ajutor oamenilor din jur.

Am primit din toate cate putin, haine, bani sau mancare. Apoi a aparut un barbat la usa mea. Cu o papusa mare si cu foarte multi bani. mi-a spus ca si-a dorit mereu un copil dar ca nu putea sa aiba. Apoi a tot venit pe la noi.

Ne-am indragostit si am ajuns sa stam impreuna. El muncea si eu aveam grija de bebe despre care el zicea ca este fata noastra.

Am calatorit mult impreuna. Am reusit si sa o facem bine pe fata chiar daca a fost un tratament greu. Acum ea are 25 de ani si un frate de 20. Niciodata nu am fost mai implinita decat acum.

coral