Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare și modernizare a drumului județean 150 Viişoara – Ceanu Mare – Frata – Mociu.

Lucrările vor demara prin realizarea de casete în vederea lărgirii la 6 metri a căii de rulare existente, cu repoziționarea axului drumului şi la mai mult de 6 metri în curbe, pe direcția Mociu – Frata.

Proiectul de reabilitare și modernizare vizează un tronson cu o lungime de 39,7 kilometri, de la kilometrul 0+600 până la kilometrul 40+300. Acesta presupune intervenția în profunzimea drumului, pe toată lungimea sectorului vizat, începând de la fundație şi încheind cu două straturi de asfalt – binder şi strat de uzură, cu inserţie de material geocompozit antifisură.

De asemenea, investiția prevede şi realizarea de acostamente, şanţuri, rigole şi podeţe, racordări la drumurile laterale, accese la proprietăţi, parcări, ziduri de sprijin, parapeţi metalici flexibili, întreg proiectul urmând să se finalizeze prin realizarea de marcaje şi semnalizare rutieră.

Reamintim, în acest context, faptul că lucrările de reabilitare și modernizare a drumului judeţean DJ 150 Viişoara – Ceanu Mare – Frata – Mociu sunt finanțate din fonduri europene.

Importanța DJ 150 este dată de faptul că acesta tranzitează o zonă extrem de vastă a judeţului şi asigură o legătură directă între drumurile naţionale DN 16, pe direcţia Mociu şi DN 15, pe direcţia Câmpia Turzii.

coral