În cursul nopții trecute, o autospecială pentru stins incendii din cadrul Detașamentului Turda a intervenit pentru a lichida flăcările care au cuprins un autobuz ce staționa în parcarea companiei de transport public din municipiu. Evenimentul a avut loc în jurul orei 1.30, iar pompierii sosiți la locul evenimentului au reușit să stingă flăcările ce au cuprins partea din spate a autobuzului în circa 15 minute. ”Din precizările personalului companiei de transport autobuzul se afla parcat în parcare aproximativ de la ora 10.00, iar din cercetările preliminare se pare că incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a autobuzului”, transmit reprezentanții ISU Cluj.

Intervenția promptă a pompierilor a oprit propagarea flăcărilor la alte șase autobuze din parcarea companiei. Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment.

coral