Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat un grafic cu stadiul lucrărilor pe Autostrada Sebeș-Turda, aferent anului 2018.

În ianuarie 2019 stadiul lucrărilor pe lotul 2 este de 49,01%, ceea ce înseamnă că în 2018 lucrările aproape au stagnat, având în vedere că în ianuarie 2018 procentul raportat era de 44%. Într-un scenariu pesimist, dacă s-ar menține în continuare un ritm dezamăgitor, ar însemna că tronsonul de la Pârâul Iovului la Aiud (24 de km), nu ar putea fi dat în folosință mai devreme de 2021 – 2022, și în niciun caz la finalul lui 2019, termen asumat de constructorii greci de la Aktor, scrie Ziarul Unirea.

Lipsa finanţării acestui proiect a atras şi o mobilizare slabă în ceea ce priveşte forţa de muncă. La nivelul lunii noiembrie 2018 pe şantier erau în medie doar 40 de muncitori și se turnase balast stabilizat pe circa 6 kilometri, iar asfalt pe circa 1,5 kilometri, pe ambele sensuri de mers.

Spre deosebire de cei de la Aktor, antreprenorul Impresa Pizzarotti, care lucrează pe lotul 1 al A10, a făcut progrese în 2018. Potrivit graficului menționat, anul trecut constructorul a înregistrat un progres de la 39,5% în ianuarie 2018 la 61% în ianuarie 2019. Anul acestea se vor concetrea pe cele două noduri rutiere – Alba Iulia Nord și Sebeș, existând şanse ca acest lot să fie dat în folosinţă în 2019. 

Autostrada Sebeş-Turda are o lungime totală de 70 de kilometri și va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj. Începând din 2018 se circulă pe loturile 3 și 4 care au fost finalizate și inaugurate în vara anului trecut. Acestea leagă Aiudul (de la Decea) de Turda, însumând aproximativ 30 km. De la finalizarea lor, drumul între Alba Iulia și Cluj a fost scurtat cu circa 20 de minute.

coral