Avocații clujeni sărbătoresc anul acesta 100 de ani de la înființarea primului baroul de avocați românesc din Transilvania, ocazie cu care baroul Cluj anunță organizarea unui eveniment special cu ocazia Zilelor Baroului care vor avea loc la finele lunii mai.

Avocatul Flavia Maier, decanul Baroului Cluj, a lansat pe site-ul oficial al baroului un mesaj către avocații membri, prin care îndeamnă la respect reciproc și cooperare, în condițiile în care Baroul Cluj este al doilea ca mărime din România, după cel din București.

Mesajul decanului Flavia Maier către avocații clujeni:

”Dragi colegi,

Am început nu nou an în care ne dorim cu toții să facem față cât mai bine provocărilor profesionale, să găsim răspunsuri la problemele ce ne frămantă, să fim mai buni și mai competitivi decât în anul care a trecut.

Anul 2019 este unul cu semnificație specială pentru Baroul Cluj, fiind un an centenar, în care celebrăm împlinirea celor 100 de ani de la înfiintarea în Cluj a primului Barou de avocați românesc din Transilvania.

Vom marca centenarul Baroului Cluj printr-un eveniment special, organizat în cadrul Zilelor Baroului, în perioada 30 mai-01 iunie 2019.

Ne mândrim cu faptul că la acest moment suntem al doilea barou din țară ca și număr de avocați, suntem un barou puternic, care are un cuvânt de spus în ceea ce privește profesia noastră și ne dorim să fim percepuți ca atare de către toți cei cu care interacționăm în activitatea profesională.

Și pentru a ne consolida această poziție, îndemnul meu la început de an este acela de a ne respecta reciproc, de a conștientiza faptul că suntem adversari doar în reprezentarea intereselor clienților noștri și că dincolo de acest lucru suntem membri ai aceluiași corp profesional, cu interese și valori comune pentru apărarea cărora trebuie să luptăm împreună, pentru că doar fiind uniți putem fi puternici.

Vă doresc tuturor sanatate, putere de muncă și spor în toate!”

Av.Flavia Ioana Maier
Decanul Baroului Cluj  coral