News Flash:

Avocatii clujeni se pregatesc pentru o noua aventura la mondialul de fotbal. Vezi foto si video de la finala din Croatia

21 Mai 2014
1593 Vizualizari | 0 Comentarii
Echipa avocatilor romani, condusa de catre doctorul in drept Calin Budisan, prodecanul Baroului Cluj, se pregateste pentru a pleca zilele acestea la Campionatul Mondial de Fotbal al Avocatilor Mundiavocat ce avea loc anul acesta la Budapesta, Ungaria. In timp ce romanii asteapta in fata televizoarelor startul Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia, echipa Dacia Felix, condusa de capitanul Calin Budisan, spera sa repete performanta din urma cu doi ani, cand a devenit vicecampioana modiala dupa un meci disputat in finala cu echipa avocatilor din Brazilia.

Desfasurat in perioada 23 mai -1 iunie 2014, campionatul mondial de anul acesta reuneste peste 1800 de avocati din 75 de tari de pe cinci continente si se anunta a fi cel mai puternic turneu de pana acum. Echipa Dacia Felix va pleca la Budapesta pe data de 22 mai, data la care va avea loc si ceremonia de deschidere si tragerea la sorti a grupelor. Avocatii vor beneficia de baze sportive exceptionale iar partidele vor fi conduse la centru de arbitrii omologati UEFA si trimisi de catre Federeatia Franceza de Fotbal. Lotul avocatilor romani va concura la categoria Classic, cea mai grea, celelalte categorii fiind destinate jucatorilor peste 35 de ani (Master) si veteranilor de peste 45 de ani (Legend).



Suntem pregatiti pentru orice adversar

Avocatul Calin Budisan a declarat in exclusivitate pentru Buna Ziua Cluj ca sunt pregatiti pentru orice echipa cu care se vor confrunta si vor sa repete performantele din anii trecuti. “Performantele nostre au crescut de la o editie la alta, fie ca vorbim despre campionatul mondial sau european de fotbat al avocatilor. Daca la europenele din 2010 ne-am situat pe locul sase, la mondialul din 2012 am devenit vicecampioni mondiali in Croatia dupa o finala jucata cu Brazilia, in timp ce la europenele disputate anul trecut in Italia am luat medalia de bronz. Cu toate ca avem cateva accidentari in echipa, cu totii stiu ca suntem un adversar formidabil”.

De amintit este si faptul ca la turneul de anul trecut din Italia, avocatul Calin Budisan a primit titlul de cel mai bun portar al competitiei.



Pentru acoperirea costurilor de inscriere la competitie de 7500 de euro si a celor de cazare si depasare care insumeaza in total aproximativ 25.000 de euro, echipa romana formata din 17 avocati a beneficiat de sprijinul Baorului Cluj si a Baroului Brasov, care au contribuit fiecare cu cate 2500 de euro.

Merg din postura de favoriti

Daca la campionatul european de fotbal al avocatilor desfasurat la Benidorm, Spania, echipa condusa de Calin Budisan a obtinut locul al saselea dintr-un numar de 28 de echipe din 14 tari, in 2012 avocatii romani au batut tot pana in finala unde au pierdut in fata reprezentanei Braziliei.

Avandu-l ca antrenor principal pe Calin Budisan si ca antrenori secunzi pe Trusca Adrian, Herteg Radu si Bochis Traian, echipa Dacia Felix Cluj a defilat prin grupe, invingand la zero toate echipele pe care le-a intalnit pana in ultimul act.

Daca la europenele precedente echipa termina grupele ne invinsa si cu un golaveraj de 16 goluri date si niciunul primit, la ultimele mondiale avocatii s-au autodepasit si au terminat grupa cu un golaveraj de 17 la 0.

Parcursul fenomenal al echipei Daciei Felix Cluj a inceput cu echipa Canadei, care a suferit o infrangere usturatoare cu scorul de 8 la 0. Porniti ca favoriti la castigarea titlului, italienilor de la Lawyers Milano nu le-a putut veni sa creada dupa ce au pierdut in fata clujenilor cu scorul de 5 la 0. Dupa ce i-au depasit pe avocatii algerieni cu scorul de 4 la 0, echipa Dacia Felix Cluj a castigat grupa cu noua puncte din noua posibile, cel mai categoric rezultat dintre toate grupele. In optimi avocatii clujeni i-au intalnit pe cei din Iran, de care au dispus cu scorul de 1 la 0. In sferturile de finala Dacia Felix a intalnit favorita publicului, echipa tarii gazda, Croatia. Dupa ce partida s-a terminat cu un scor alb, 0 la 0, au urmat loviturile de departajare care au adus victoria echipei romane.  Capitanul echipei, avocatul Calin Budisan a aparat un penalty in timp ce coechipierii sau le-au marcat pe toate, partida incheindu-se cu scorul de 5 la 3 pentru Dacia Felix Cluj.


Echipa Dacia Felix a trecut cu scorul de 1-0 de reprezentativa Argentinei

Fara niciun gol primit in timpul regulamentar pana in acest moment al competitiei si cu 18 inscrise, echipa Dacia Felix Cluj a avansat in semifinala unde a intalnit reprezentativa Argentinei. Avand in fata un adversar foarte puternic, clujenii au abordat foarte bine strategic si tactic partida, iar intr-un final si-au adjudecat victoria cu scorul de 1 la 0, avansand mai departe pana in finala.


Echipa Dacia Felix a pierdut dramatic finala in ultimul minut al prelungirilor, dupa ce i-au condus pe brazilieni 1-0


Egalii brazilienilor pentru 90 de minute

In ultima faza a competitiei, echipa Dacia Felix Cluj a intalnit Brazilia, un adversar formidabil si care castigase semifinala in fata Turcie cu scorul de 5 la 0. Dupa ce au condus partida inscriind un gol, avocatii de la Dacia Felix Cluj au fost egalati, prima repriza terminandu-se la egalitate 1 la 1. Era primul gol primit de echipa romana in timpul regulamentar in tot campionatul. A doua repriza a fost una echilibrata, niciuna dintre echipe nefiind dispusa sa ristea prea mult, motiv pentru care la finalul minutului 90 meciul se terminase la egalitate, fiecare echipa avand maracate cate un gol. A fost nevoie de un gol marcat de brazilieni in prelungiri pentru ca echipa Dacia Felix Cluj sa fie intr-un final invinsa, fiind incoronata vicecampioana mondiala dintr-un numar totat de 40 de echipe nationale participante.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

best_goalkeeper

Galerie Video


budapesta dacia felix calin budisan echipa avocatilor
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1472 (s) | 33 queries | Mysql time :0.052303 (s)