News Flash:

Avocatul Mirel Ionescu si-a lansat volumul ”Epurarea avocatilor din Baroul Cluj”. FOTO/VIDEO

31 Martie 2017
1577 Vizualizari | 0 Comentarii
Mirel Ionescu

Reputatul avocat si autor Mirel Ionescu si-a lansat in cursul zilei de astazi, 30 martie, volumul "Epurarea avocatilor din Baroul Cluj", in cadrul unui eveniment care a avut loc la sediul Baroului Cluj.

Mircea Pop
, decanul Baroului Cluj,  a salutat perseverenta si munca depusa de catre autor, considerand volumul ca fiind o lucrare desosebit de importanta pentru istoria avocaturii clujene si nu numai.

"Imi manifest bucuria pentru lansarea celei de-a doua carti a colegului nostru Mirel Ionescu, prima carte, "Istoria Baroului Cluj", fiind pentru toti dintre noi o surpriza placuta. Nu am stiut insa ca aceasta ii va deschide pofta autorului pentru a doua carte, care este este continuarea primului volum, o carte despre o perioada pe care multi dintre noi nu am cunoscut-o personal. Un astfel de demers este cat se poate de necesar pentru a ne aduce aminte despre unele lucruri pe care, multi dintre avocatii din Baroul Cluj, nu le cunosc, si anume ce au trait confratii nostri in perioade intunecate precum anii '40. ", a declarat Mircea Pop.

"Personal, eu imi doresc ca nimeni sa nu mai fie nevoit sa scrie o astfel de carte, pe un subiect precum epurarea avocatilor din Baroul Cluj. Colegilor nostri din anii '40 li s-a interzis dreptul de a-si exercita profesia pentru simplul fapt ca apartineau unei anumite categori nationale, sociale sau de alta natura. Nu cred ca avocatii din acei ani credeau ca vor trai ce urmau sa traiasa.", a mai aratat decanul Baroului Cluj.

"Nu as vrea sa prezint o lucrare, pentru ca vreau sa va las curiozitatea de a o citi, curiozitatea fiind una dintre calitatile cele mai importante ale fiecarui avocat.", a declarat la incepul evenimentului autorul, care s-a adresat atat confratilor prezenti, cat si noilor stagiari, despre care Mirel Ionescu sustine ca ar trebui sa-si cunoasca mai bine istoria profesiei in care tocmai au intrat.

Mirel Ionescu a facut si o scurta sinteza a lucrarii, prezentand cateva date deosebit de valoroase pentru profesia de avocat in general si pentru avocatii clujeni, in special. Astfel, publicul a avut ocazia de a afla ca la momentul anului 1989, anul Revolutie, judetul Cluj numara doar 122 de avocati, ca urmare a epurarii despre care vorbeste cartea.

Autorul a mai atras atentia asupra unei probleme cu care se confrunta avocatura la momentul actual, si anume aceea ca tinerii stagiari, pe langa faptul ca nu cunosc trecutul profesiei, de multe ori nu au nici modele profesionale de urmat, cunoscand doar cativa avocati contemporani, fara a putea numi vreunul dintre marii avocati pe care i-a dat Romania de-a lungul timpului. 

Pe langa un numar impresionant de avocati de renume, precum fostul decan Stanca Gidro, Kapcza Mikolt  sau altii,  la eveniment si-a facut aparitia si magistratul Cristi Danilet, judecator in cadrul Tribunalului Cluj.

Acesta a avut de adresat cateva cuvinte atat autorului, cat si avocatilor in general, ca parteneri ai magistratilor in realizarea actului de justitie. Judecatorul a subliniat importanta studierii trecutului, ca izvor de intelepciune pentru noile generatii, pentru ca acestea sa nu ajunga in situatia de a repeta greselile trecutului.

Lucrarea ”Epurarea avocatilor din Baroul Cluj”, a avocatului Mirel Ionescu,  a vazut lumina zilei la editura Argonaut. 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Epurarea_avocatilor_din_Baroul_Cluj.JPG

Galerie Video


mirel ionescu epurarea avocatilor lansare carte mircea pop
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1159 (s) | 23 queries | Mysql time :0.019827 (s)