News Flash:

BATAIE DE JOC la clasa pregatitoare. Copiii ar putea fi intorsi de la scoala la gradinita

3 Mai 2013
1091 Vizualizari | 0 Comentarii
Copiii inscrisi la clasa pregatitoare ar putea fi intorsi la gradinita, a anuntat ministrul Educatiei, Remus Pricopie. Asta in conditiile in care profesorii vor constata ca micutii nu tin pasul cu ceilalti colegi. Desi masura pare a fi in avantajul copilului, aceasta ar putea fi, insa, una care sa-i bulverseze pe micuti, atentioneaza psihologii, scrie rtv.net.

La clasa pregatitoare, copiii de cinci ani vor fi colegi cu elevi care au implinit deja varsta de sapte ani. In ciuda diferentei de varsta, copiii vor fi nevoiti sa invete cot la cot, iar cei mici pot fi intorsi la gradinita daca nu tin pasul.

La inscrierile pentru clasa pregatitoare au putut sa participe atat copiii cu varste sub 6 ani, cat si cei care au trecut de aceasta varsta, cu conditia sa obtina un aviz pozitiv din partea psihologilor. Astfel, s-a ajuns in situatia ca varsta celui mai mic copil inscris la clasa pregatitoare sa aiba doar 5 ani si 4 luni, iar cel mai mare 7 ani si 10 luni.

In aceste conditii, ministrul Educatiei, Remus Pricopie, le-a recomandat invatatorilor sa aiba mai multa grija de elevii mai mici si sa-i urmareasca atent. "Daca sunt situatii in care se va considera ca acestia nu fac fata efortului, va trebui sa intram in dialog cu parintii din nou si eventual sa facem recomandare de revenire la gradinita", a spus Remus Pricopie, citat de Romania TV.

Retrimiterea la gradinita dupa ce deja s-au obisnuit cu ideea ca sunt deja elevi ar putea sa-i bulverseze, insa pe copii, atentioneaza psihologul Alina Plaiseanu, care apreciaza ca ideal ar fi ca eforturile parintilor si invatatorilor sa se concentreze pe recuperare, nu direct pe excluderea micutilor dintr-un mediu la care abia s-au adaptat. "Odata ce copilul a fost deja examinat si acceptat la clasa pregatitoare, ideal ar fi ca, daca ramane in urma, resursele parintilor si profesorului sa se concentreze pe recuperarea terenului pierdut. Daca se ajunge, insa, la retrimiterea la gradinita, iar copilul percepe acest lucru la modul ca gradinita este un loc pentru copii mici, in care el trebuie sa se intoarca pentru ca locul lui nu este printre cei mai mari, se poate ajunge la o situatie critica", a spus psihologul Alina Plaiseanu, pentru RTV.NET.

Dupa prima etapa de inscriere la clasa pregatitoare, peste 700 de copii nu si-au gasit loc la nicio scoala. Parintii pot depune din nou cererile de inscriere intre 8 si 17 mai la scolile care mai au locuri libere.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

clasa pregatitoare gradinita ministrul educatiei profesorii
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1071 (s) | 33 queries | Mysql time :0.017793 (s)