News Flash:

Bataie intr-o benzinarie din Cluj. Doi barbati au fost retinuti dupa ce s-au apucat sa-si dea pumni

10 Iulie 2018
811 Vizualizari | 0 Comentarii
Bataie intr o benzinarie din Cluj

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 1  Poliție au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

“La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 03:00, doi bărbați, în timp ce se aflau în perimetrul unei benzinării de pe Bulevardul Muncii, din Cluj-Napoca, s-ar fi agresat reciproc, acțiunile lor conducând la tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii Secției 1 Poliție, împreună cu luptători de acțiuni speciale,  s-au deplasat la fața locului și au aplanat conflictul. 

Persoanele implicate în conflict au fost identificate, stabilindu-se că este vorba despre doi tineri, în vârstă de 25 și 28 de ani, din județele Sălaj și Cluj.

Având în vedere acțiunile celor doi, polițiștii s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

În urma probatoriului administrat, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unității de parchet competente.”, arata reprezentantii IPJ Cluj.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1933 (s) | 22 queries | Mysql time :0.073387 (s)