News Flash:

Beat și fără permis, conducand pe străzile Clujului. A fost reținut 24 de ore

12 Martie 2018
573 Vizualizari | 0 Comentarii
Retinut

Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un tânăr depistat în trafic, la volanul unui autoturism, aflat sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere.

La data de 10 martie, în jurul orei 4:15, un tânăr, de 20 de ani, din judeţul Maramureş, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 4 Poliţie şi Biroul Rutier, în timp ce conducea autovehiculul pe strada Memorandumului, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul nu avea permis de conducere.

Totodată, s-a stabilit că anterior opririi acestuia de către poliţişti, autovehiculul a fost condus de un alt tânăr, de 21 de ani, din judeţul Maramureş, care, de asemenea, se afla sub influenţa alcoolului, având o concentraţie de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi  avea permisul de conducere reţinut.

Celor doi tineri le-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge sau a altor substanţe în organism.

În urma probatoriului administrat, tânărul în vârstă de 20 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fapte prevăzute de Codul penal.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0937 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016618 (s)