Guvernul german a intocmit o lista de masuri pe care sa le puna in aplicare atunci cand tara va intra in faza iesirii din izolare, pe care intentioneaza sa o implementeze incepand de la 19 aprilie, se arata intr-un document, pe care Reuters scrie ca l-a putut consulta.

Obiectivul este mentinerea nivelului reproducerii virusului – adica numarul mediu de persoane contaminate de catre un singur bolnav – sub unul, care reprezinta pragul la care o epidemie incepe sa scada.

Steffen Seibert a dat insa asigurari, intr-o conferinta de presa, ca Guvernul nu este inca in masura sa prezinte vreo data a unei iesiri din izolare in Germania, o masura care a intrat in vigoare in aceasta tara la 22 martie.

Documentul pe care Reuters scrie ca l-a putut consulta – in care se arata ca pandemia nu se va incheia inainte de 2021 – prevede o revenire treptata la normal si o implementare a unor dispozitive care permit sa se urmareasca 80% dintre contactele unei persoane contaminate cu 24 de ore inainte de diagnostic.

Persoanele contaminate si cele cu care acestea au intrat in contact vor fi plasate, atunci, in carantina, acasa la ele sau in hoteluri.

In schimb, magazinele vor putea redeschide, la fel ca si scolile din anumite regiuni, insa regulile distantarii sociale vor fi mentinute.

Guvernul intentioneaza totodata sa relaxeze controlul la frontiera, insa va continua sa interzica adunari mari si sarbatori private.

De asemenea, imediat ce vor fi disponibile suficiente masti, folosirea lor va fi obligatorie in trenuri, autobuze, dar si in intreprinderi si in cladiri publice.

coral