News Flash:

BLESTEMUL lui SFANTUL PETRU! TRANSFORMAT din OM SI OBLIGAT SA-SI STRIGE NUMELE!

26 Iunie 2014
651 Vizualizari | 0 Comentarii
Nu se stie de ce taranii nostri l-au iubit pe Sfantul Petru mai mult decat pe alti apostoli si au facut din el un personaj de poveste. El este cel care Il insoteste pe Dumnezeu prin lume. Sub chipul a doi batrani saraci, ei umbla de colo-colo si ii rasplatesc pe cei drepti sau ii pedepsesc pe cei rai.

Bunicii sfatosi de prin sate le spuneau nepoteilor ca Sfantul Petru tine cheile raiului si le deschide poarta numai celor care merita. Si tot el, mai spun unii, tine cheile camarilor ceresti, din care imparte hrana pentru toate animalele. In multe povesti vedem ca Sfantul Petru da de mancare lupilor, care sunt cainii lui.

Pana acum cateva zeci de ani, nu toti taranii reuseau sa invete sa scrie si sa citeasca. Scoala era scumpa, in gospodarie era treaba multa… Asta nu inseamna ca ei nu invatau nimic! Stiau foarte multe lucruri, dar le invatau din vorba in vorba, din auzite si vazute pe la altii, din povesti si legende, si din propria experienta. Asa tineau si socoteala zilelor, dupa sarbatorile ortodoxe si traditii vechi, legate de inceputul anotimpurilor, de obiceiurile pasarilor si animalelor, scrie ziarullumina.ro.

Sfantul Petru si lupii

Ei au observat ca doua sarbatori ale Sfantului Petru cad in mijlocul iernii (16 ianuarie - Inchinarea cinstitului lant al Sf. Ap. Petru) si in mijlocul verii (29 iunie - Sfintii Apostoli Petru si Pavel), perioade in care lupii sunt foarte activi. Astazi, cei care locuim la oras, nu ne mai temem de lupi, dar, la tara, langa padure, nu este usor lucru nici azi sa auzi haita de lupi urland langa sat, iarna, sau sa-ti fure mieii si oile, vara. Si pentru ca prea se potriveau toate, oamenii au nascocit povesti in care Sfantul Petru imparte mancarea lupilor. In ziua de Sfantul Petru, ca-i iarna, ca-i vara, lupii se aduna intr-un loc anume si urla cu totii, chemandu-l pe Sfant. El ii aude si coboara din rai si le urseste ce sa manance fiecare: o oaie, o iapa, un manz etc. Lupul mananca numai cat i-a fost dat. Oamenii incercau sa se fereasca de lupi nelucrand in anumite zile din an, dedicate lupului: Teclele (24 septembrie), cand lupii incep sa dea tarcoale la oile de pe munte; Filipii de Toamna (10-14 noiembrie), cand incepe perioada de imperechere a lupului; de Sfantul Andrei (30 noiembrie), cand se formeaza haitele de lupi; de Sfantul Petru de Iarna (16 ianuarie), de Filipii de Iarna (25 ianuarie-2 februarie), cand se incheie perioada de reproducere si se destrama haitele.

Cucul si Sfantul Petru

Oamenii de la sate au observat ca aceasta pasare se comporta altfel decat altele. S-au minunat ca nu-si face cuib si isi lasa ouale in cuibul altor pasari. Au observat si faptul ca el canta numai de la Buna Vestire (25 martie) si pana la Sfintii Apostoli Petru si Pavel (29 iunie). De aceea, au nascocit o poveste care sa explice de ce cucul tace brusc, dupa ziua celor doi Apostoli.

Cica, era, pe vremuri, un talhar mare, numit Cucu. Tot atunci, Sfantul Petru traia pe pamant, om gospodar, cu casa mare si o herghelie de cai cum nu se mai afla sub soare. Aude Cucu de caii Sfantului si ii fura intr-o noapte. Sfantul Petru a ghicit cine i-a furat si a plecat dupa hot. I-a cerut lui Dumnezeu sa-i dea niste caini voinici si Domnul a facut lupii. De atunci, cica, lupii ar fi cainii Sfantului Petru. Dar, desi lupii ii luasera urma talharului, tot nu l-au ajuns. Era prea intuneric in padure si Sfantul I-a cerut atunci lui Dumnezeu sa-i dea niste faclii; Domnul a facut licuricii. Dar, toate incercarile de a-l ajunge pe Cucu au fost zadarnice si, de suparare, Sfantul Petru l-a blestemat pe talhar sa se prefaca intr-o pasare care sa-si strige numele prin padure. Talharul s-a facut pasare si, de atunci, rataceste prin paduri, cantandu-si numele. Dar, cand vede licuricii, se teme ca il urmareste din nou Sfantul Petru si, de aceea, tace.

nu se buna vestire
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1446 (s) | 35 queries | Mysql time :0.058586 (s)

loading...