News Flash:

Boc nu stie daca va mai candida la primarie: Sunt preocupat de alte probleme

30 Iulie 2015
646 Vizualizari | 0 Comentarii
Emil Boc
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, spune ca nu a luat nicio decizie privind o noua candidatura la primarie, adaugand ca este preocupat de problemele municipiului, cum ar fi cele privind ridicarea deseurilor menajere sau gestionarea proiectelor europene in valoare de 150 de milioane de euro.

Intrebat, miercuri, intr-o conferinta de presa, cum comenteaza declaratia copresedintelui PNL Alina Gorghiu, potrivit careia ar fi o varinata buna daca ar mai candida pentru un nou mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a spus ca pe clujeni ii intereseaza rezolvarea problemelor orasului, "nu ce va face un primar peste un an".

"Nu am luat nicio decizie in acest sens (candidatura la un nou mandat de primar - n.red.), pentru ca, pentru mine, in acest moment, cele mai importante probleme pe care le am sunt cele legate de rezolvarea problemelor presante si stringente ale orasului. Si ma refer la problema rezolvarii gunoaielor pe termen mediu sau cea a gestionarii celor 150 de milioane de euro, proiecte europene in derulare. Aceste lucruri ma preocupa in momentul de fata.

Ar fi caraghios ca, in momentul in care ai problema gunoaielor atat de stringenta, pe tine sa te preocupe mandate si candidaturi. Cred ca pe cetateni ii intereseaza in primul rand sa vada ca au gunoaiele ridicate de la usa, asta ii intereseaza pe clujeni si nu ce va face un primar peste un an", a spus Boc.

Emil Boc
a fost ales prima data in functia de primar al municipiului Cluj-Napoca in anul 2004, fiind acum la al treilea mandat. Dupa castigarea celui de-al doilea mandat, in 2008, a fost desemnat prim-ministru, functie pe care a detinut-o din decembrie 2008 si pana in februarie 2012. In iunie 2012, Emil Boc a candidat pentru a treia oara la primarie si a fost ales in functie cu 40,61 la suta din voturile clujenilor.

Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marti seara, la Antena 3, ca, in pofida acuzatiilor care i se aduc, Emil Boc ar putea fi o varianta buna pentru fotoliul de primar al municipiului Cluj-Napoca, o dovada fiind faptul ca la alegerile locale anterioare a obtinut mai mult de jumatate din voturile alegatorilor.

alina gorghiu cluj-napoca emil boc primar candidatura mandat
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1191 (s) | 23 queries | Mysql time :0.024458 (s)