News Flash:

Braconieri, prinsi in flagrant la Geaca cu sute de kilograme de peste

3 Aprilie 2018
3062 Vizualizari | 0 Comentarii
Confiscari la Geaca

Polițiștii au depistat patru persoane în timp ce transportau pește pentru care nu au putut prezenta documente de proveniență.

Au fost găsite și ridicate aproape 200 de kilograme de pește,  plasă de tip monofilament, o barcă pneumatică, vâsle din aluminiu și o pompă. Totodată, a fost indisponibilizat și autovehiculul cu care se efectua transportul acestor bunuri.

La data de 1/2 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla și în colaborare cu inspectori piscicoli din cadrul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul pescuitului și acvaculturii.

Astfel, în jurul orei 00:40, pe DJ 161J, pe raza comunei Geaca, în zona lacului Roșieni, a fost oprită  o autoutilitară pentru control.

În urma controlului efectuat, s-a stabilit că patru persoane, din localitățile Sărmașu, Geaca, Sucutard și Petea, transportau 191 de kilograme de pește din speciile caras, crap și șalău, fără documente legale de proveniență,.

Conform verificărilor efectuate, peștele ar fi fost sustras din iazul piscicol Roșieni, fiind folosite unelte de pescuit interzise, respectiv plasă monofilament.

Cele 191 kilograme de pește au fost ridicate de către polițiști, pestele fiind restituit proprietarului amenajării piscicole. Au fost ridicate și alte bunuri, precum plasă de tip monofilament în lungime de circa 3 km, o barcă pneumatică, 2 vâsle din aluminiu și o pompă manuală. De asemenea, autoutilitara a fost indisponibilizată.

În urma probatoriului administrat, doi bărbați, de 30 și 34 de ani, din Petea și Sucutard, au fost reținuți pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, deținere și transport de pește fără documente legale și deținerea de obiecte de pescuit interzise de lege.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0973 (s) | 32 queries | Mysql time :0.023201 (s)