News Flash:

BREXIT. Rasturnare de situatie. O alta tara anunta ca ia in calcul organizarea unui referendum privind UE

23 Iunie 2016
1515 Vizualizari | 0 Comentarii
BREXIT. Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a mentionat posibilitatea ca Turcia sa organizeze un referendum asupra oportunitatii de a continua sau nu procesul de aderare la Uniunea Europeana, dupa acelasi model precum consultarea ce are loc joi in Marea Britanie, scrie AFP.

Ankara ar putea organiza un referendum similar celui prin intermediul caruia britanicii au fost chemati sa se pronunte cu privire la iesirea sau mentinerea Marii Britanii in blocul european, a explicat Erdogan.

'Putem sa ne ridicam si sa consultam poporul, in acelasi mod ca britanicii', a declarat seful statului turc, intr-un discurs pronuntat miercuri seara, potrivit agentiei de stiri Anadolu.

'Vom intreba: 'Trebuie sa continuam negocierile cu Uniunea Europeana sau sa le punem capat?'', a afirmat liderul turc, acuzand UE ca nu vrea in randurile sale Turcia pentru ca este o 'tara majoritar musulmana'.

'De ce trenati atat de mult?', a intrebat el, adresandu-se UE, exprimand astfel frustrarea Ankarei fata de procesul impotmolit de ani de zile.

Turcia si-a depus candidatura in 1987 si negociaza din 2005 aderarea la UE, dar dosarul sau este afectat de o serie de probleme spinoase si de lipsa de entuziasm a tarilor-cheie din UE.

Mai multi lideri europeni, incepand cu premierul britanic David Cameron, dar si cancelarul german, Angela Merkel, au subliniat faptul ca aderarea Turciei 'nu se afla pe ordinea de zi'. Ajuns presedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a exclus orice extindere inainte de 2020.

Posibila aderare a Ankarei la blocul european a fost o tema majora in campania pentru referendumul britanic: ea a fost una dintre sperietorile principale agitate de sustinatorii iesirii Marii Britanii din UE. Simpatizantii Brexit sustineau ca Regatul Unit risca sa fie invadat de milioane de turci in cazul aderarii Turciei la Uniunea Europeana.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

ankara european erdogan
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1109 (s) | 23 queries | Mysql time :0.019929 (s)