News Flash:

Bulgarii ar putea aplica modelul romanesc pentru iesirea din criza

26 Februarie 2013
669 Vizualizari | 0 Comentarii
Boiko Borisov
Premierul demisionar al Bulgariei, Boiko Borisov, a propus ca liderul opozitiei socialiste Serghei Stanisev sa formeze un guvern care sa guverneze tara pana alegerile parlamentare din luna iulie. Dupa ce a refuzat mandatul pentru formarea unui nou guvern, care i-a fost inmanat, luni, de presedintele Rosen Plevneliev, Borisov (centru-dreapta), a spus ca poate fi folosita experienta Romaniei, unde presedintele Traian Basescu l-a mandatat pe liderul social-democratilor, Victor Ponta, sa formeze un guvern cu cateva luni inainte de alegeri. Boiko Borisov a adaugat ca toate partidele de opozitie au in total 101 locuri in parlament, iar partidul sau, GERB, le va acorda inca 20 de voturi cu care sa formeze o majoritate parlamentara de 121 de mandate. El a adaugat ca acesta este raspunsul sau la toate acuzatiile din partea opozitiei, potrivit carora GERB intentioneaza sa manipuleze alegerile. Presedintele bulgar Rosen Plevneliev a inmanat, luni, celui mai mare partid, GERB, un mandat pentru formarea unui nou guvern. Mandatul a fost refuzat insa de premierul demisionar Boiko Borisov, care a venit singur la Palatul prezidential. Dupa ceremonie, cei doi au acordat impreuna o conferinta de presa. Plevneliev a declarat ca dupa ce GERB a refuzat mandatul, conform Constitutiei, el il va inmana miercuri celei de-a doua formatiuni politice din parlament, Partidul Socialist Bulgar. Daca nici acesta nu il va primi, mandatul va fi inmanat vineri Miscarii pentru drepturi si libertati (a minoritatii turce). Seful statului bulgar a afirmat ca daca ambele formatiuni refuza mandatul, saptamana urmatoare, el va numi un guvern de tranzitie. Premierul si componenta cabinetului de tranzitie vor fi anuntati cel mai devreme miercurea viitoare, a spus Rosen Plevneliev, refuzand sa comenteze "zvonurile din presa" privind eventualii ministri.

Presedintele se va adresa joi concetatenilor sai din tribuna parlamentului

In cadrul conferintei de presa, premierul demisionar Boiko Borisov a acuzat opozitia socialista si Miscarea pentru drepturi si libertati ca stau in spatele protestelor sociale care au dus la demisia guvernului. Borisov sustine ca prin demisia sa a dovedit ca acuzatiile opozitiei potrivit carora el ar fi un dictator nu au nimic de-a face cu realitatea. "Care dictator renunta de bunavoie la putere?", a intrebat Borisov. El a adaugat ca va verifica daca facturile prea mari la energia electrica pentru luna ianuarie, care au declansat protestele sociale, nu fac parte din acest scenariu pentru destabilizarea guvernului. Liderul partidului GERB i-a avertizat pe protestatari sa aiba grija sa nu aduca la putere pe vreun dictator, asa cum s-a intamplat in Uniunea Sovietica cu Stalin, in Germania cu Hitler si in Romania cu Ceausescu.

boiko borisov serghei stanisev guvern alegerile parlamentare
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0773 (s) | 23 queries | Mysql time :0.009661 (s)