Sindicalistii din Sanatate se pregatesc de
proteste. Salariile de mizerie si lipsa personalului sunt principalele motive de suparare ale
cadrelor medicale clujene. Desi au incercat prin nenumarate modalitati sa ia legatura cu Ministerul Sanatatii si sa gaseasca o solutie, se pare ca nu s-a ajuns la niciuna. Maine vor fi prezentate revendicarile acestora, dar si actiunile sindicale ce vor fi organizate in luna septembrie.
Despre
rectificarea bugetara mult asteptata de la sfarsitul lunii iulie nici nu se poate vorbi ca fiind un sprijin pentru spitale, mai ales ca dupa cum sustin sindicalisti, existand spitale in tara unde finantarea pe care au primit-o este de un leu pe luna.
„Rectificarea bugetara de la sfarsitul lunii iulie efectiv este insuficienta. La
Cluj din luna octombrie toate unitatile medicale vor fi complet neacoperite din punct de vedere financiar. Banii primiti nu sunt suficienti nici pentru salariile angajatilor, dar nici pentru functionarea in conditii optime a serviciilor de Sanatate. Mai mult, banii pentru medicamente, materiale sanitare si utilitati sunt aproape pe sfarsite”, a declarat Stefan Roman, presedintele Sanitas, citat de citynews.ro.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Comentarii (0)