News Flash:

Calin Popescu-Tariceanu, apel catre Presedintele Iohannis

29 Iulie 2016
425 Vizualizari | 0 Comentarii
Calin Popescu-Tariceanu a publicat, vineri, pe pagina sa de Facebook un apel pe care il adreseaza presedintelui Romaniei Klaus Iohannis prin care ii cere sefului statului sa se foloseasca de autoritarea pe care o are si sa verifice afirmatiile fostului presedinte Traian Basescu potrivit carora Romania este un stat mafiot.

''Apel catre Presedintele Klaus Iohannis

Cu cateva zile in urma, fostul Presedinte Traian Basescu a facut o serie de afirmatii care pun sub semnul intrebarii tot ceea ce credeam ca am reusit sa construim in Romania pe baza valorilor democratiei si a statului de drept. Ieri, fostul Presedinte a reiterat si intarit aceleasi idei.

De mai bine de un an de zile, sunt unul dintre cei mai critici politicieni in privinta abuzurilor, care au transformat DNA si lupta anticoruptie intr-un instrument politic impotriva adversarilor incomozi, si in privinta amestecului ilegal al SRI in Justitie si, mai nou, in activitatea ANAF. In perspectiva celor spuse pe 24 iulie de fostul Presedinte al Romaniei, criticile mele apar ca o palida reflectare a realitatii.

Afirmatiile lui Traian Basescu, potrivit carora Romania s-a transformat intr-un stat mafiot, au fost lipsite de orice echivoc, ele descriind o situatie inacceptabila, in care DNA si SRI sunt scapate de sub orice control civil, au acaparat si exercita puterea intr-un mod nelegitim in locul institutiilor democratice alese de cetateni.

Acest comunicat de presa s-ar fi putut intitula „Apel catre presedintele Iohannis”. In conditiile in care Comisia de supraveghere a activitatii SRI din Parlament este total ineficienta si nu dispunem de niciun alt instrument juridic, fac un apel public la Presedintele Romaniei sa-si foloseasca intreaga autoritate si toate parghiile de care dispune, pentru  a verifica la nivel institutional veridicitatea gravelor afirmatii facute de fostul Presedinte al Romaniei.

Am asteptat cateva zile, inainte sa dau publicitatii acest comunicat, in speranta ca presedintele Iohannis va lua o pozitie ferma, va initia un demers fara vreun impuls din exteriorul Administratiei Prezidentiale. Asa era normal sa faca pentru ca oamenii sa cunoasca adevarul si pentru apararea reputatiei Statului roman si a institutiilor sale in cazul in care fostul presedinte al Romaniei a mistificat realitatea prin cele declarate. Din pacate, presedintele Iohannis a ramas pasiv, asa cum s-a intamplat si in alte situatii, cand ar fi trebuit sa actioneze.

Continuarea acestei pasivitati  ar confirma tacit realitatea infatisata de Traian Basescu si ar reprezenta o complicitate la perpetuarea conditiei Romaniei de stat mafiot.
In cazul in care demersul pe care il solicit va demonstra ca Traian Basescu a spus adevarul, presedintele Romaniei va trebui sa-si asume responsabilitatea demiterii sefilor celor doua institutii, pentru a readuce Romania la normalitate, o Romanie in care drepturile cetatenilor si libertatile lor nu sunt la discretia procurorului-sef al DNA, Laura Kovesi, si a adjunctului SRI, Florian Coldea'', a scris Calin Popescu-Tariceanu.

calin popescu-tariceanu klaus iohannis mafiot
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1003 (s) | 24 queries | Mysql time :0.016499 (s)

loading...