News Flash:

Campia Turzii: Și-a violat soacra și cand a aflat că vine poliția s-a spanzurat în camera alăturată

5 Noiembrie 2017
1742 Vizualizari | 1 Comentarii
Viol la Campia Turzii

Incident incredibil în Câmpia Turzii, acolo unde concubina unui bărbat de 54 de ani, care lipsise de acasă pentru o săptămână, a aflat că în absenţa sa respectivul îi violase de câteva ori mama.  Indignată, femeia a sunat imediat la poliţie însă s-a trezit că, în timp ce vorbea cu poliţiştii, iubitul ei s-a închis în camera alăturată şi s-a spânzurat. Iar fiindcă poliţia nu a luat în seamă plângerea de viol, mulţumindu-se să consemneze doar suicidul, aceasta şi-a adus mama la consult, la I.M.L. Cluj, pentru a demonstra rudelor bărbatului că fapta acestuia fusese reală. Însă, pentru că victima nu avea ordonanţă emisă de către poliţie, consultul femeii de 75 de ani nu a avut loc, arata Gazeta de Cluj.

“Mama locuieşte cu noi şi am înconjurat-o cu toată dragostea”!

Cele două femei păşesc încet, ţinându-se de braţ, în incinta I.M.L.Cluj. Acestea, mamă şi fiică, încep să întrebe în dreapta şi-n stânga despre formalităţile pe care ar trebui să le îndeplinească în cazul unui viol. Luate însă la întrebări punctuale de către asistentul medical de serviciu află – după ce i-au relatat întreaga păţanie suferită de bătrâna de 75 de ani – că un asemenea consult poate fi făcut doar în cazul în care prezumtiva victimă are asupra sa o ordonanţă emisă de către postul de poliţie al localităţii unde a avut loc fapta reclamată. Aşa că, demoralizate, cele două femei se mulţumesc să-şi verse năduful  povestind reporterului Gazeta de Cluj, în detaliu, întreaga întâmplare desprinsă parcă dintr-o piesă neagră de Bertold Brecht. Începe Angela Pal, fiica în vârstă de 50 de ani a Letiţiei: “Mama e nevăzătoare de câţiva ani de zile, dar, până să se îmbolnăvească în anul 2000, a muncit la CFR. Are la această oră o pensie de 520 de lei pe lună şi – deşi mai are doi copii în afară de mine – locuieşte în aceeaşi casă cu noi, unde am înconjurat-o cu toată dragostea. Eu am un copil dintr-o altă relaţie şi Marton – cel care s-a spânzurat duminică – mi-era concubin de unsprezece ani de zile. Cu o săptămână în urmă am fost nevoită să mă internez la secţia Pediatrie a Spitalului Municipal Câmpia Turzii, împreună cu o nepoţică, aşa că m-am întors acasă doar sâmbătă 28 octombrie, după o săptămână de şedere în spital cu fetiţa”. Arată mai departe că – odată ajunsă la domiciliu – s-a trezit în faţa unei crize teribile de gelozie a bărbatului ei: “Duminică dimineaţă a început să se certe urât cu mine zicând că m-am dus la spital pentru a avea relaţii cu tot felul de bărbaţi şi în timp ce urla s-a trezit mama din somn. Apoi, aceasta a venit la noi – bâjbâind, aşa cum îi e obiceiul, fiind oarbă – şi l-a înjurat urât, după care mi-a povestit tot ce-a făcut cu ea, în lipsa mea, bărbatul de care eram atât de ataşată până nu demult. Iar dacă mi-a zis asta, atunci am sunat imediat la poliţie. Poliţistul – când a auzit ce i-am povestit – a mărturisit că nu-i vine să creadă că a făcut Marton aşa ceva. Apoi mi-a dat la telefon pe un alt poliţist, care ne-a convocat pentru a doua zi, luni, ca să dea mama o declaraţie în care să mărturisească tot ce i s-a întâmplat”.

 

“M-o lăsat cum m-o făcut mama şi apoi m-o batjocorit”!

Şi – arată femeia de 50 de ani mai departe – n-a apucat să încheie discuţia la telefon cu poliţistul că bărbatul ei a zbughit-o în camera alăturată şi s-a închis, cu cheia, pe dinăuntru. După câteva minute în care a tot strigat să deschidă, Angela a intuit că s-a petrecut ceva grav . A urcat pe un scaun şi a privit în camera alăturată printr-un geam minuscul care avea vedere la camera în care intrase concubinul ei. Rezultatul a fost că l-a văzut pe bărbat atârnând, într-o poziţie nefirească, cu mâinile întinse pe lângă corp. Îşi continuă femeia relatarea, cu patos, de parcă incidentul s-ar fi petrecut în urmă cu câteva clipe: ”Am strigat după vecini înştiinţându-i că Marton s-a spânzurat iar vecina s-a urcat şi ea pe scaun să vadă scena. Când l-a văzut mort, femeia abia a coborât de pe scaun că a şi făcut pe ea, după care a leşinat. Apoi au venit la faţa locului salvarea, poliţia şi s-a strâns şi lumea ca la circ. Am spus la poliţie toată întâmplarea dar ei nu ne-au crezut şi n-au dus-o pe mama să vadă dacă-i violată. Urmarea e că acum rudele şi fraţii lui Marton mă acuză că omul s-a spânzurat din cauza gurii mele. Eu le-am tot spus că de ruşine pentru ce-o făcut s-o spânzurat – dar ei refuză în ruptul capului să creadă lucrul acesta”. Intervine în discuţie şi bătrânica,  victima violului, cu voce tunătoare: “E drept! A stat pe pat lângă mine şi apoi mi-o ridicat fusta şi mi-o tras pantalonii şi chiloţii. Mi-o dat fusta jos şi-am rămas într-o vestă şi goală de la brâu în jos. După aceea m-a luat de pe pat şi m-o pus pe nişte saltele. Atâta a tot tras de mine până m-o lăsat – iertaţi! – cum m-o făcut mama, mi-o ridicat sus picioarele şi m-o batjocorit. De două-trei ori în vreo două ore, atât m-a chinuit. Chiar şi aşa eu îl tot respingeam dar el nu se retrăgea, mă tot “lucra”. Abia după ce s-o săturat m-o lăsat”. Preia din nou frâiele discuţiei Angela: “Acum am scos 20 de milioane de la banca ţigănească – unde Marton a tot cotizat câte zece lei, lunar – ca să putem să-l îngropăm, însă problema mare e cu rudele lui care nu cred o iotă din ce le spun că s-a întâmplat şi mă acuză pe nedrept de moartea lui. Repet: s-a spânzurat ca să nu intre în puşcărie şi de ruşinea oamenilor că s-a aflat ce-a făcut”! Apoi, făcându-şi cruce, ca şi cum ar porni la drum lung, o ia cu fermitate pe bătrână de braţ şi iese împreună cu ea din incinta instituţiei medicale.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Letitia_Coloji
soacra violata campia turzii
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

marioara  | #48185
Oferta speciala lucru acasa: din prima luna 1500 RON (1500 lei noi sau 15 milioane lei vechi) lunar rapid castig potential, plus alte castiguri motivante. Lucrati in timpul liber. Contract. Speriozitate. Trimiteti solicitare la adresa de email´.pacurarumarioara1964@*****.com
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1074 (s) | 22 queries | Mysql time :0.027925 (s)