News Flash:

Catalin Morosanu i-a cerut revansa lui Pavel Zhuravlev, dupa meciul din finala K-1

18 Martie 2013
653 Vizualizari | 0 Comentarii
Singurul român care a participat la finala circuitului K-1 de la Zagreb, Catalin Morosanu, a fost învins de ucraineanul Pavel Zhuravlev, campionul Superkombat din 2012, în urma unui meci foarte strâns si a ratat marele premiu de un milion de dolari, câstigat în cele din urma de legendarul Mirko “Cro Cop” Filipovic.

“Sunt suparat, poate m-am gândit prea mult la premiul de un milion de dolari. Din pacate, am avut si arcada sparta înca din prima repriza si asta mi-a cauzat probleme ulterior. Îmi pare rau ca nu am reusit sa duc tricolorul în finala, dar vreau sa lupt din nou cu Zhuravlev. Îmi doresc sa facem revansa într-una dintre urmatoarele gale Superkombat si sa demonstrez ce pot”, a declarat Morosanu.
Desi ieseanul a pierdut în sferturi, promotia româneasca Superkombat se poate lauda ca a avut trei sportivi în semifinalele turneului K-1, pe Pavel Zhuravlev (campionul sezonului 2012), Dzevad Poturak (veteran Superkombat) si Ismael Londt (finalistul sezoanelor 2011 si 2012), ultimul ajungând la Zagreb chiar pâna în ultimul act, unde a pierdut în fata favoritului local Mirko “Cro Cop” Filipovic.
“Chiar daca pentru sportivii români nu a fost o seara buna, pentru noi, ca promotie a fost un succes. Poturak, Londt si Zhuravlev, care toti sunt veterani ai circuitului Superkombat, au ajuns în semifinale”, a declarat promotorul Eduard Irimia, care a început pregatirile pentru primul Superkombat World Grand Prix al anului 2013, programat pe 6 aprilie.
Cel de-al doilea român care a participat la finala de la Zagreb, Andrei Stoica, a pierdut super-fight-ul contra croatului Agron Preteni în urma unei decizii controversate, desi se impunea minim o runda suplimentara dupa ce a dominat clar doua dintre ceie trei reprize. “Sunt dezamagit, însa ma bucur de faptul ca toata lumea a apreciat, iar televiziunea olandeza care a transmis gala a considerat meciul meu ca fiind cel mai spectaculos al galei”, a afirmat Stoica.

Rezultate finala K-1:

Meci rezerva:
Dzevad Poturak l-a învins la decizie pe Sergey Lascenko (campion Superkombat 2011)

Sferturi de finala:
Pavel Zhuravlev (campion Superkombat 2012) l-a învins la decizie pe Catalin Morosanu (câstigator Superkombat WGP I Muntenegru)
Mirko “Cro Cop” Filipovic (finalist K-1 WGP Final 1999) l-a învins la decizie pe Jarrel Miller
Badr Hari (finalist K-1 WGP Final 2009) l-a învins la decizie pe Zabit Samedov (câstigator K-1 WGP Lodz 2009)
Ismael Londt (finalist Superkombat 2011 si 2012) l-a învins prin KO tehnic în runda a treia pe Hesdy Gerges (campion It’s Showtime 2010)

Semifinale:
Mirko “Cro Cop” l-a învins la decizie pe Pavel Zhuravlev
Ismael Londt l-a învins prin KO tehnic în repriza a doua pe Dzevad Poturak*
Dzevad Poturak l-a înlocuit pe Badr Hari, care s-a accidentat dupa primul meci.
Finala:
Mirko “Cro Cop” l-a învins la decizie pe Ismael Londt
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

catalin morosanu pavel zhuravlev superkombat
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1058 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012585 (s)