Ma numesc Claudia si am o mare problema pe plan sentimental. Chiar nu stiu ce sa ma fac! Am 24 de ani si sunt, asa cum le place unora sa zica, o “corporatista” din Bucuresti. In fiecare dimineata, pe la ora 8:00, iau tramvaiul spre munca. Intr-o dimineata, m-au prins controlorii fara bilet. Din fericire, unul dintre ei, mai aratos, asa, mi-a zis ca ma iarta daca ii promit ca nu se va repeta. Chiar m-am tinut de cuvant si mi-am facut chiar in ziua aia abonament.

A doua zi, acelasi controlor ma abordeaza si imi pune accidental, zice el, mana pe fund. Va spun sincer ca m-am enervat, dar mi-a si placut, in acelasi timp. Asa a inceput, practic, totul. Dupa cateva saptamani in care ne-am vazut aproape in fiecare zi in tramvai, si-a facut curaj si m-a abordat. Mi-a zis ca are 45 de ani, ca e vaduv si ca si-a pierdut increderea in iubire. Si ca, de la moartea sotiei, sunt singura femeie pentru care simte ceva.
M-am speriat cand am realizat ca are cu 21 de ani mai mult decat mine, dar am zis ca nu varsta din buletin conteaza, ci omul. A urmat jumatate de an de iubire salbatica si, in urma cu cateva zile, ce crezi ca mi-a zis: “Iubito, eu nu sunt, de fapt, vaduv, ci insurat”. Mai mult, are si doi copii cu nevasta-sa. Mi-a zis ca nu o mai iubeste, ca nu mai simte nicio atractie pentru ea si ca, pentru el, ea este ca si moarta. Ca va divorta, intelegi tu. I-am zis ca nu vreau sa mai aud nimic de el. De atunci, ma tot suna, imi tot trimite mesaje, dar inca nu i-am raspuns.
Nu stiu ce sa fac. Este adevarat ca m-am cam indragostit de el, poate il si iubesc. Este atent, tandru si ma face sa ma simt singura femeie din viata lui. Numai ca… nu sunt. Ce ma sfatuiesti sa fac?

Psihologul Jacqueline raspunde:

Draga mea Claudia,

Situatia ta in acest moment este destul de complicata. Este clar ca relatia voastra a inceput cu stangul. Acest barbat, dupa cum mi-ai spus, are 45 de ani… nu mai este la varsta la care aceste minciuni ar putea trece cu vederea. Din punctul meu de vedere, o relatie, indiferent de natura ei, daca a inceput cu o minciuna ar putea continua asa. Lucrurile erau foarte simple. El trebuie sa isi rezolve in primul rand relatia de acasa. Poate nu esti prima cu care face acest lucru. Adevarul este mereu la mijloc. Si cred ca stii si tu, barbatii, in general, atunci cand isi doresc ceva, stiu foarte bine cum sa obtina acel lucru. Poate femeia de acasa, la randul ei, incearca sa isi salveze casnicia. Este vorba si despre doi copii. El o sa ramana mereu legat de ea prin ei…

Ai putea sa te gandesti ca el te-a “agatat” in tramvai, acolo unde isi petrece cea mai mare parte a timpului. Daca o sa va certati sau daca o sa aveti o perioada mai tensionata, asa cum se intampla in fiecare relatie, ce o sa faca? O sa se uite dupa o alta calatoare? Sunt multe lucruri de pus in balanta. Cred ca meriti o relatie sanatoasa, asa cum este normal sa fie. Primele luni ar trebui sa fie o armonie totala, sa va cunoasteti, sa va descoperiti, nu sa stai cu sufletul la gura, sa astepti divortul ca sa puteti sa fiti fericiti.

Hai sa iti mai spun un lucru. Daca el era atat de nefericit cu nevasta lui, nu te astepta pe tine sau pe altcineva ca sa isi doreasca sa divorteze. Atunci cand nu mai merge, nu mai ai niciun motiv sa continui. Iti inchei socotelie, iar apoi o iei de la capat asa cum iti doresti. Din punctul meu de vedere, este ceva dubios la mijloc, asa ca ai mare grija si gandeste-te foarte bine inainte sa iei o decizie.

Sper ca am reusit sa te ajut.

coral