Ascensiunea fulminanta a Biancai Andreescu, canadianca de origine romana, continua cu cea mai mare victorie din cariera ei. La doar 18 ani, a invins-o in finala turneului de la Indian Wells pe Angelique Kerber, numarul 8 mondial.

Meciul s-a decis abia in setul decisiv, dupa o partida nebuna care a durat peste 2 ore.

Jurnalistii straini au fost cuceriti de jocul ei. Bianca a reusit sa elimine in ultima saptamana jucatoare de top precum Garbine Muguruza si Elina Svitolina.

Presa internationala a scris despre victoria Biancai si mentioneaza ca la sfarsitul anului trecut era pe locul 178 WTA. Dupa finala castigata ea va urca pe 24.

Press Asociation: ”Bianca Andreescu, cea mai noua stea din tenisul feminin, si-a desavarsit ascensiunea dupa o victorie stralucita, in trei seturi, in fata germancei Angelique Kerber. Canadianca de 18 ani a luptat din rasputeri cu epuizarea si a avut o stapanire de sine care au dus-o catre triumful in fata unei campioane de trei ori castigatoare de Grand Slam. Este prima beneficiara de wildcard care castiga prestigioasa competitie din California.”

Sports Illustrated: ”Cea mai buna poveste de tip Cenusareasa a acestei luni deja e scrisa. Bianca Andreescu si-a incheiat uimitorul ei parcurs de la Indian Wells trecand peste crampe, nervi si peste o Kerber foarte hotarata si ajungand pana la un final dramatic. Dar a aratat lumii ca si-a facut simtita prezenta intr-un mod impresionant.”

The New York Times: ”E una dintre cele mai mari performante din istoria tenisului recent. Andreescu nu vine de nicaieri, ea are un palmares si ca junioare, dar parcursul ei la Indian Wells este un pas inainte urias. Are, in mod remarcabil, un joc complet.”

BBC: ”Andreescu a aratat un curaj remarcabil de a riposta dupa o cadere in al treilea set.”

Sportsnet: ”Bianca Andreescu a luptat sa o uimeasca pe fosta numarul 1 mondial Angelique Kerber si sa castige primul ei titlu WTA la BNP Paribas Open. La doar 18 ani, aceasta victorie este doar cea mai recenta sclipire din sezonul senzational pe care l-a avut in 2019. Si doar ce a inceput.”

The Telegraph: „Atacurile explozive si loviturile imprevizibile au facut sa fie indragita si de publicul de la Indian Wells.” coral