News Flash:

Ce se poate intampla in Moldova daca Guvernul Strelet cade azi

29 Octombrie 2015
392 Vizualizari | 0 Comentarii
moldova
Guvernul de la Chisinau condus de premierul liberal-democrat Valeriu Strelet va fi demis, iar partidele proeuropene vor forma o noua alianta de guvernare din care va face parte si grupul lui Iurie Leanca.

Acesta este unul dintre scenariile fericite care s-ar putea contura in cazul demiterii cabinetului Strelet, dupa cum apreciaza unii analisti de la Chisinau, citati de agentia IPN.

Anatol Taranu, directorul Centrului de analiza si consultanta Politicon, considera ca Partidul Liberal Democrat (PLDM), una din cele trei formatiuni componente ale actualei coalitii aflate la putere, va ramane la guvernare, desi nu se va mai afla pe prima pozitie.

"Guvernul Strelet va fi demis. In cadrul aliantei va mai participa inca o formatiune, cea a Partidului Popular European din Moldova (PPEM, al lui Iurie Leanca - n.red). Aceasta inseamna ca PLDM va fi impins de pe prima pozitie, iar acest loc va fi ocupat de catre PD (Partidul Democrat, al lui Marian Lupu - n.red) ", a afirmat Anatol Taranu.

Avocatul Pavel Midrigan considera de asemenea ca echipa lui Valeriu Strelet nu mai are sanse. "Este clar ca Guvernul Strelet nu mai este. Ori este demis, ori pleaca singur. Venirea lui Leanca in coalitia de guvernare ar insemna destramarea PLDM, o buna parte din deputati ar putea adera la formatiunea lui Leanca. Dar este clar ca grupul lui Leanca va fi un satelit al PD", a declarat juristul.

Sergiu Ostaf, directorul Centrului Resurse pentru Drepturile Omului (CreDO), este de parere ca, in urma demisiei Guvernului Strelet, ar putea avea loc o resetare a clasei politice aflate la guvernare.

"Nu exista persoana care nu poate fi schimbata. Fiecare partid ar trebui sa faca un pas inapoi si sa lase din ambitii. Eu cred ca vom avea o noua alianta proeuropeana. Este foarte important sa se dea dovada de maturitate politica", a declarat Ostaf, conform agentiei mentionate.

Parlamentul de la Chisinau urmeaza sa dezbata joi o motiune de cenzura initiata de opozitia socialista si comunista impotriva Guvernului Strelet, in care actualul premier este acuzat, intre altele, de complicitate la actele de coruptie prin sprijinul acordat fostului sau sef de partid Vlad Filat, arestat sub acuzatii de luare de mita si trafic de influenta.

Motiunea a fost semnata de 42 de parlamentari comunisti si socialisti. Pentru ca Guvernul sa fie demis sunt necesare 51 de voturi. Potrivit expertilor, voturile lipsa ar putea fi veni din randul democratilor care au lasat sa se inteleaga ca si-ar putea retrage sustinerea pentru guvernul condus de Valeriu Strelet.

Guvernul Strelet, investit la 30 iulie cu sustinerea unei coalitii majoritare proeuropene, este al treilea executiv pe care Republica Moldova l-a avut in acest an dupa cabinetele conduse de Iurie Leanca si Chiril Gaburici.

anatol taranu pldm anatol taran
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0975 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012446 (s)

loading...