News Flash:

Cea mai batrana femeie din lume are aproape 115 ani

27 Februarie 2013
1177 Vizualizari | 0 Comentarii
Misao Okawa
O japoneza care va implini 115 ani saptamana viitoare, fiica a unui producator de kimonouri, a fost recunoscuta oficial miercuri ca fiind cea mai varstnica femeie din lume, informeaza Associated Press.

Misao Okawa
a afirmat miercuri ca este 'foarte fericita' sa primeasca recunoasterea si certificatul din partea Guinness World Records. Dupa o masa cu alimentul ei preferat, sushi de macrou, Okawa a atipit in timp ce statea intr-un scaun cu rotile si in apropiere se afla si stranepotul Hibiki Okawa, care are numai 3 luni.

Intrebata in legatura cu secretul longevitatii, Misao Okawa a afirmat ca toti oamenii trebuie sa aiba grija de sanatatea lor.

Recunoasterea de catre Guinness World Records a fost un cadou frumos pentru Okawa, care va aniversa 115 ani saptamana viitoare. Potrivit Institutului de cercetari gerontologice, care verifica informatiile legate de varsta pentru Guinness, japoneza s-a nascut pe 5 martie 1898. Okawa traieste acum intr-un centru de ingrijire in Osaka.

Cel mai longeviv om din lume recunoscut de Guinness, Jiroemon Kimura (115 ani), traieste tot in Japonia, tara cu cele mai multe persoane cu varste de cel putin 100 de ani - peste 51.000, dintre care peste 87% sunt femei, potrivit guvernului nipon.

Misao Okawa s-a casatorit in 1919 cu Yukio, care a decedat insa la 36 de ani. Cuplul a avut trei copii - doua fete si un baiat, care are acum varsta de 90 de ani. Okawa are patru nepoti si sase stranepoti.

japoneza kimonouri misao okawa secretul longevitatii jiroemon kimura
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1032 (s) | 23 queries | Mysql time :0.010665 (s)