Stefan Banica jr implineste 52 de ani astazi, 18 octombrie, insa pentru prima oara in viata lui nu-i arde de petrecere. Soarta a facut ca tot azi sa fie inmormantata Tamara Buciuceanu Botez, pe care el a indragit-o nespus. Marea actrita s-a stins marti, 15 octombrie, la 90 de ani, la Spitalul Elias.

Stefan Banica a devenit cunoscut datorita filmului-cult ”Liceenii”, in care Tamara Buciuceanu Botez i-a dat viata profesoarei Isoscel.

Acea pelicula, indragita de generatii, a marcat inceputul unei prietenii sincere, calde intre junior si indragita actrita, careia atat Stefan, cat si ceilalti tineri din distributie, Oana Sarbu sau Adrian Paduraru, au ajuns sa-i spuna, cu mult drag, tanti Tama.

Vestea mortii Tamarei Buciuceanu Botez a cazut ca un trasnet asupra lui Stefan Banica, aflat in ziua tragediei la Iasi, pentru un concert.

Imediat, artistul si-a revizuit programul si a facut in asa fel incat joi, 17 octombrie, cand marea actrita a fost depusa la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu, sa fie in Bucuresti. Foarte abatut, departe de felul sau de-a fi, Stefan s-a numarat printre oamenii de teatru care i-au adus un ultim omagiu Tamarei Buciuceanu Botez.

Azi, 18 octombrie, Tamara Buciuceanu Botez este inmormantata la Cimitirul Sfanta Vineri, unde odihnesc sotul si parintii ei, nu la Bellu, unde se afla majoritatea artistilor mari ai Romaniei.

coral