Un număr de 107 avocați stagiari, dintre care trei care au absolvit examenul anul trecut, au depus jurământul de intrare în profesie, în cadrul unui eveniment organizat de către Baroul Cluj, în sala Auditorium Maximum a clădirii Colegiului Academic al Universității Babeș Bolyai.

Aceștia au fost bineveniți în profeșie și au primit încurajări în carieră din partea Decanului Baroului Cluj, avocat Flavia Ioana Maier, precum și din partea conducerii Consiliului Baroului Cluj, și anume a avocaților Stanca Gidro, Mircea Pop, Voicu Sârb sau Călin Iuga, responsabil cu ritualul de îmbrăcare pentru prima dată a robei fiind prodecanul baroului, avocat Victor Rusa.

Chiar dacă în urma ultimului examen de intrare în profesie au existat 190 de candidați declarați admiși, nu toți și-au găsit până în acest moment un maestru, motiv pentru care nu au putut depune în această sesiune jurământul profesional. 

 

 

coral