Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română (SOR) și cu Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”, organizează cel de-al XII-lea Congres al Uniunii Ornitologilor din Europa sub patronajul Uniunii Ornitologilor din Europa.

Evenimentul, care se desfășoară în perioada 26-30 august 2019, reunește la Cluj-Napoca aproximativ 400 de participanți din 37 de țări de pe 6 continente (Europa, America de Sud, America de Nord, Africa, Asia și Australia).

Ceremonia de deschidere a avut loc luni, 26 august 2019, la Casa de Cultură a Studenților, prilej cu care au luat cuvântul prof. Jan-Ake Nilsson, președintele Uniunii Europene a Ornitologilor, prof. Daniel David, prorector al Universității Babeș-Bolyai, prof. Emil Boc, primarul municipiului Cluj- Napoca și conf. dr. Peter Pap, de la Facultatea de Biologie și Geologie.

Programul congresului cuprinde șapte conferințe plenare, prezentarea a 158 de lucrări, mese rotunde la care se va discuta despre aspecte legate de conservarea speciilor de păsări, precum și sesiuni de postere în cadrul cărora vor fi prezentate rezultatele a 158 de studii. Temele prezentărilor cuprind o paletă largă de la studii legate de comportamentul, fiziologia, genetica, biogeografia, migrația și evoluța păsărilor, la rezultatele diverselor programe de conservare, desfășurate în Europa și în alte părți din lume. 

În perioada 24-25 august a fost organizat un pre-congres, dedicat migrației păsărilor. Participanții au beneficiat de ateliere în care le-au fost prezentate programele și dispozitivele de ultimă generație, utile în studiul păsărilor și analiza datelor. 

Primul eveniment de acest tip a avut loc în Italia, în anul 1997, când s-a marcat şi fondarea Uniunii. De atunci, evenimentul bienal s-a organizat în diferite oraşe europene şi constituie unul dintre cele mai importante evenimente din domeniul ornitologiei. România este, la ora actuală, cea mai estică țară din Europa care a găzduit acest congres.

Pentru mai multe detalii vă invităm să accesați pagina web a congresului: https://conference.eounion.org/2019.

coral