Grecul Konstantinos Passaris, cel mai cunoscut deținut de la Penitenciarul Gherla, va fi extrădat în Grecia la cererea autorităților elene. Passaris este condamnat pe viață în România, dar va fi extrădat în Grecia, unde este condamnat și acolo pentru omor.

În 2001, el a ucis doi ofițeri de poliție, în timpul evadării sale. Procesul din Grecia are termen pe 2 decembrie, după ce în luna mai, grecul a fost condamnat de patru ori pe viață și la încă 71 de ani de închisoare.

Bărbatul de 44 de ani a fost implicat în șapte crime, rănirea unor persoane și jafuri. El a declarat din Penitenciarul Gherla că regretă ceea ce a făcut și că vrea să fie extrădat și judecat în Grecia pentru faptele sale.

Passaris a fost condamnat în 2003 în România la pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru uciderea a două persoane. Conform legislației românești, beneficiază de reducerea pedepsei, astfel că ar putea fi eliberat după anul 2020.

Solicitarea autorităților române de transfer a condamnatului așteaptă un răspuns în termen de 90 de zile din partea Greciei. Dacă acestea vor răspune pozitiv, Passaris va executa acolo restul de pedeapsă din Romănia și apoi pedepsele stabilite de instanțele grecești.

Potrivit dikastiko.gr, avocații familiilor victimelor din Grecia, care așteaptă de aproape 20 de ani pedepsirea criminalului,  îndeamnă autoritățile grecești să accepte urgent propunerea părții române.

coral