News Flash:

Cele mai vechi obiecte din fier descoperite pe Terra au cazut din cer - FOTO

20 August 2013
1249 Vizualizari | Comentarii
Cele mai vechi obiecte din fier descoperite vreodata pe Terra - bobite incluse in coliere funerare gasite intr-un cimitir egiptean vechi de 5.000 de ani - au fost slefuite din fragmente de meteoriti, a anuntat o echipa de arheologi.

O analiza detaliata a acelor bobite, descoperite in 1911 de arheologii britanici in Egiptul de Jos, in satul El-Gerzeh, a demonstrat faptul ca acestea sunt compuse din fier meteoritic, nu dintr-un minereu terestru, scrie Mediafax.

Cele noua bobite de mici dimensiuni provin din situri funerare datand din anul 3.200 i.e.n. si au fost inserate in coliere, alaturi de alte metale pretioase, precum aurul, sau geme (lapis-lazuli, agate etc.). Ele sunt expuse in prezent la Muzeul Petrie de la University College din Londra (UCL).

Oamenii de stiinta au supus aceste bobite unui examen non-distructiv, bombardandu-le cu neutroni pentru a citi "semnatura" atomica a fiecaruia dintre elementele chimice care compun acest aliaj metalic.

Cercetatorii au descoperit o concentratie ridicata de nichel, fosfor, cobalt si germaniu, care apare doar in cantitati infime in fierul terestru. Metalul din care au fost slefuite bobitele s-a "nascut" deci in spatiu, inainte de a se prabusi pe Terra, adus de un meteorit, afirma autorii acestui studiu, publicat in revista Journal of Archaeological Science.

Alte analize au aratat ca acest fier meteoritic a fost incalzit de multe ori si modelat cu ciocanul pentru fasonarea bobitelor.

"Au fost rulate si lovite cu ciocanul pentru a le da aceasta forma", spune Thilo Rehren, profesor de arheologie la UCL.

"Este o tehnologie foarte diferita de aceea folosita de obicei pentru a strapunge o bobita din piatra, iar acest fapt demonstreaza o intelegere destul de avansata din partea mesteririlor aurari care au lucrat acest material dificil", considera acelasi profesor.

In mileniul al patrulea de dinainte de era noastra, metalul folosit in mod curent de artizani era cuprul, mult mai putin dur si casant decat fierul meteoritic.

]]
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

terra bobite coliere funerare cimitir egiptean arheologi
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1420 (s) | 32 queries | Mysql time :0.073599 (s)