News Flash:

Centrul de Management Integrat al Deseurilor va fi finalizat anul acesta

25 Februarie 2013
586 Vizualizari | 0 Comentarii
Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, a semnat luni actul aditional la contractul privind construirea Centrului de Management Integrat al Deseurilor. Astfel, in baza acestui act, lider al asocierii devine Atzwanger S.P.A, iar termenul de finalizare a lucrarilor este 31 decembrie 2013.

„Prin semnarea acestui act aditional s-au deblocat, astfel, lucrarile de construire a CMID, 31 decembrie fiind nu doar termenul de finalizare a constructiilor propriu-zise, ci si de punere in functiune a utilajelor si echipamentelor necesare. Am mai stabilit ca in termen de o luna, respectiv pana pe 25 martie, constructorul sa ne prezinte un program de executie detaliat, cu planificari calendaristice clare, pe care sa le respecte, in caz contrar fiind pasibil de penalitati. Sper ca lucrurile vor fi mai bine de aceasta data, vremea sa tina cu noi, astfel incat la sfarsitul anului groapa ecologica sa poata sa primeasca deseurile menajere din judet”, a precizat Horea Uioreanu, dupa semnarea actelor.

„Reamintim ca lucrarile de construire a CMID din judetul Cluj au fost atribuite in urma cu an Asocierii CONFORT S.A., ATZWANGER S.P.A., LADURNER IMPIANTI S.R.L., VEL SERVICE S.A., lider al Asocierii fiind desemnat CONFORT S.A. Timisoara.  Urmare  a intrarii in insolventa a liderului Confort SA, lucrarile de construire a viitoarei gropi ecologice au fost sistate pe data de 26 noiembrie 2012. Pe de alta parte, trebuie precizat faptul ca, desi, in conformitate cu contractul si graficele de executie, pana la finalul anului 2012 trebuiau finalizate  68% din lucrari, stadiul real este de doar 9,7%.

Centrul de Management Integrat al Deseurilor din judetul Cluj face parte din ”Proiectul Sistem de Management Integrat al Deseurilor in jud. Cluj, este finantat prin programul POS Mediu - Axa prioritara 2 “Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deseurilor si reabilitarea siturilor istorice contaminate”, in baza Contractului de Finantare nr. 133140 din 11.07.2011, incheiat intre Ministerul Mediului si Padurilor si Consiliul Judetean Cluj. Suma prevazuta pentru constructia CMID se ridica la 107.536.011,54 lei fara TVA”, arata Consiliul Judetean Cluj intr-un comunicat remis presei.

act aditional cmid timisoara
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1099 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018954 (s)

loading...