News Flash:

Cercetare cu nanoparticule de aur in tratamentul cancerului hepatic, la un institut clujean

14 Februarie 2014
781 Vizualizari | 0 Comentarii
O echipa a Centrului de Nanomedicina al Institutului Regional de Gastroenterologie si Hepatologie "Octavian Fodor" din Cluj-Napoca deruleaza un proiect de cercetare care vizeaza utilizarea nanoparticulelor de aur in tratarea cancerului hepatic, rezultalele pe cobai fiind incurajatoare.

Cateva zeci de cercetatori ai Centrului de Nanomedicina al Institutului Regional de Gastroenterologie si Hepatologie "Octavian Fodor" din Cluj-Napoca au inceput in urma cu doi ani un studiu de cercetare legat de aplicatiile nanoparticulelor de aur in tratamentului cancerului hepatic, care ar putea reprezenta o noua sansa pentru pacienti. Proiectul beneficiaza de un grant de finantare din partea Ministerului Sanatatii in valoare de doua milioane de lei si se va incheia in 2015.

Citeste si: Medicamentul extrem de comun care poate preveni cancerul ovarian

Cercetatorul Teodora Mocan de la institutul clujean a explicat corespondentului Mediafax  principiul care sta la baza functionarii proiectului. "Cercetarile legate de aplicatiile nanoparticulelor de aur in tratamentul cancerului hepatic au fost initiate in 2012, odata cu contractarea unui grant de finantare in valoare de doua milioane de lei de la Ministerul Sanatatii si vor dura pana in 2015. Principiul pe care se bazeaza experimentele pe care le derulam este acela ca nanoparticulele de aur, care sunt de 1.000 de ori mai mici decat diametrul firului de par, au proprietatea de a se supraincalzi in momentul in care sunt iradiate laser. Prin incalzire si generarea unei temperaturi ridicate, sunt capabile sa distruga celule sau tesuturi. Aplicand aceasta proprietate a nanoparticulelor de aur, am incercat sa particularizam pe cancerul hepatic aceasta metoda de tratament, prin aceea ca lucram la atasarea unor molecule biologice care sa ne asigure distrugerea numai a celulelor canceroase si nu a celor normale", a spus Teodora Mocan.

Potrivit acesteia, dupa doi ani de cercetari cercetatorii clujeni au sintetizat cateva prototipuri de produsi, care au fost testate deja pe culturi, au inceput experimentele de testare "in vivo", pe cobai, urmand ca intr-o ultima etapa sa adune toate rezultatele obtinute si sa propuna o solutie optima si cu reale sanse pentru a fi aplicate la oameni, "pentru a fi brevetata si propusa ca transfer tehnologic".

Citeste si: Chimioterapia inlocuita cu medicamente

"Finalul proiectului va fi 2015, iar atunci vom aduna toate datele pe care le avem. Experimentele pe oameni sunt scopul final, dar pentru a initia astfel proceduri este nevoie de mult mai multe teste si aprobari. Experimentele pe animale au inceput si se vor derula pana la sfarsitul acestui an, urmand ca anul viitor sa alegem solutiile identificate. In urma experimentelor pe cobai, am constatat ca tumorile s-au redus, iar munca noastra este de a imbunatati efectul obtinut. Este un pas foarte important ca se reduc tumorile si ca ceea ce observam in cazul tesutului normal ne stimuleaza asteptarile vizavi de rezultate bune ale produsilor testati. Suntem increzatori ca cercetarile noastre vor aduce o sansa bolnavilor, suntem bucurosi sa mergem in aceasta directie, speram ca eforturile noastre sa fie rasplatite" , a subliniat cercetatorul clujean.

Pentru obtinerea grantului, proiectul a beneficiat de o evaluare internationala suta la suta, evaluarea stiintifica, "foarte dura, foarte exigenta", fiind realizata de trei experti internationali.

Citeste si: Cancerul de stomac, detectat printr-o mostra de aer expirat

Microscop de forta atomica, unicat in Romania

Aparatura existenta in Centrul de Nanomedicina este suficienta in acest moment pentru ceea ce s-a propus in proiect, laboratorul beneficiind de aproape tot spectrul de aparatura necesar sintezei de material, caracterizarii complexe de material, efectuarii de teste pe culturi de celule si animale, inclusiv o platforma separata de experimente "ex vivo".

"Incercam sa valorificam si capitalul de organe, avand in vedere specificul institutului, putem sa testam tratamentul direct pe tumori extirpate, pe tesuturi care au fost excizate, pentru ca au cea mai mare similitudine cu tesutul uman real. Exista aparatura care a fost adusa la institut in premiera in Europa de Est, iar instalarea ei s-a facut cu specialisti de la firme straine, iar fiecare dintre noi a urmat cursuri specifice, atestate european pentru fiecare aparat achizitionat. Reusim in acelasi spatiu sa avem echipamentele necesare atat sintezei de nanoparticule, cu spectrul complet de molecule biologice, de caracterizare, incluzand microscopul de forta atomica, unicat in Romania ca si configuratie. Pe partea de testare a efectelor biologice beneficiem de performantele a doua microscoape extrem de performante, dintre care unul hiperspectral", a subliniat Mocan.

Citeste si: O planta care poate produce cancer, de vanzare in farmacii

Pe partea de testare cobai, cercetatorii clujeni au reusit sa creeze conditiile de habitat pentru realizarea experimentelor pe animal imunosupresat, totul fiind absolut standardizat, "in conditii monitorizate si computerizate de temperatura si umiditate, totul fiind in circuit inchis".

"Toate aceste lucruri dau marele avantaj de a lucra intr-un singur loc si de a nu fi necesar sa plimbam probe intre laboratoare astfel incat sa se altereze", a mentionat Teodora Mocan. La Institutul Regional de Gastroenterologie si Hepatologie "Octavian Fodor" Cluj-Napoca au demarat anul trecut procedurile intr-un proiect similar care se refera la aplicatiile cu nanoparticule de aur pentru tratamentul cancerului pancreatic.

Sursa: mediafax.ro

cluj-napoca aur cancerului hepatic cobai cercetatorii clujeni
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1160 (s) | 23 queries | Mysql time :0.035855 (s)